Sari direct la conținut

Nations League: Albania vs Ucraina – Duel de totul sau nimic la Tirana

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Albania – Ucraina, meci contând pentru Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor, este programat, marţi, 19 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Kombetare din Tirana, şi va fi transmis în direct de Prima Sport 2.

Albania (şapte puncte) şi Ucraina (cinci puncte), se confruntă într-o partidă care le poate aduce fie promovarea în Liga A, fie retrogradarea în Liga C, într-o grupă din care mai fac parte Cehia (opt puncte) şi Georgia (şapte puncte).

Albania a început bizar parcursul în Liga Naţiunilor, cu o victorie în deplasare cu Ucraina, scor 2-1, şi o înfrângere acasă cu Georgia, scor 0-1, ambele partide fiind disputate în luna septembrie, apoi a pierdut în Cehia, scor 0-2, şi s-a impus în Georgia, scor 1-0, în meciurile din luna octombrie.

În prima partidă din luna noiembrie, naţionala condusă de Sylvinho a remizat, pe teren propriu, cu Cehia, scor 0-0, iar cu un succes în faţa Ucrainei îşi asigură cel puţin locul 2 în grupă (locul 1 depinde şi de rezultatul meciului Cehia – Georgia); de asemenea, poate spera la locul 2 şi, implicit, la barajul pentru accederea în Liga A chiar şi cu un egal (calculele depind, de asemenea, de scorul partidei dintre Cehia şi Georgia).

Atenţie, Albania nu au marcat mai mult de un gol în opt din ultimele nouă meciuri disputate în Liga Naţiunilor, excepţia fiind chiar partida din tur, cu Ucraina, scor 2-1!

Ucraina a pierdut ambele meciuri din luna septembrie, 1-2 acasă cu Albania (s-a jucat la Praga, Cehia) şi 2-3 în deplasare cu Cehia, pentru ca, în luna octombrie, să înregistreze o victorie cu Georgia, scor 1-0 (s-a jucat la Poznan, Polonia), şi o remiză cu Cehia, scor 0-0 (s-a jucat la Wroclaw, Polinia), cele două partide fiind considerate pe teren propriu.

În primul meci din luna noiembrie, naţionala condusă de Serhiy Rebrov a remizat, în deplasare, cu Georgia, scor 1-1, şi doar cu o victorie în Albania mai poate spera la unul din primele două locuri (în funcţie şi de rezultatul meciului Cehia – Georgia), orice alt rezultat fiind echivalent cu o clasare pe locul 4 şi, implicit, retrogradarea în Liga C.

De menţionat că Ucraina nu a marcat mai mult de un gol în şapte din ultimele nouă meciuri din Nations League, unul dintre ele fiind disputat chiar în actuala campanie, 2-3 în Cehia!

Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară pe 7 septembrie 2024, la Praga (Cehia), când Albania a câştigat cu Ucraina, pe Stadion Letna, scor 2-1 (Ismajli 54, Asani 66 / Konoplya 49).

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Albania – Ucraina.

Albania – Ucraina X2
Cotă 1,38

INTERVIURILE HotNews.ro