Sari direct la conținut

Încă una dintre platformele mari de streaming va elimina „password sharing”, după Netflix

HotNews.ro
Noutati in streaming, Foto: Pavel Muraev / Dreamstime.com
Noutati in streaming, Foto: Pavel Muraev / Dreamstime.com

Încă o platformă majoră de streaming, Disney+, a decis să elimine posibilitatea partajării parolei de către clienții săi, așa-zisa „password sharing”, urmând exemplul Netflix de anul trecut, relatează Mashable.

Vestea a fost anunțată deocamdată clienților din Statele Unite ai Hulu, una dintre platformele de streaming ale Disney+, care au primit miercuri un email care îi informează că vor fi „adăugate restricții asupra partajării contului dumneavoastră în afara gospodăriei”.

Termenii și Condițiile de folosire a Hulu au fost actualizate pentru a nota că „în cazul în care nu este prevăzut altfel de Clasa de Serviciu (n.r. o referință la tipul de abonament) dumneavoastră, nu puteți distribui abonamentul în afara gospodăriei”.

O gospodărie este definită drept „o colecție de dispozitive asociate reședinței personale principale care este folosită de indivizii care locuiesc în ea”.

După cum notează însă CNN Business, termenii de utilizare ai Disney+, Hulu și ESPN+, celălalt serviciu de streaming major deținut de Disney, interzic fiecare folosirea contului și parolei unei alte persoane.

„Sunteți de acord să nu imitați sau induceți în eroare cu privire la afilierea dumneavoastră cu orice persoană sau entitate, inclusiv folosirea numelui de utilizator, parolei sau a altor informații legate de contul altei persoane”, notează acestea, potrivit ultimei actualizări făcute pe 25 ianuarie.

Partajarea parolei era tolerată până acum de Disney+

Deși nu este întru totul clar dacă modificările privind partajarea contului au fost făcute și pentru Disney+ la data respectivă, termenii privind serviciul afirmă acum că conturile clienților pot fi verificate pentru a vedea dacă acestea respectă regulile privind partajarea lor.

Cei care încalcă regulile se vor putea alege cu restricționarea contului sau închiderea acestuia.

Trebuie spus însă că Termenii și Condițiile de utilizare ale Disney+ au dezavuat dintotdeauna practica de „password sharing”, dar formularea a fost mai ambiguă decât până acum și interdicția nu a fost implementată niciodată în condițiile în care Disney încerca să recupereze decalajul față de Netflix în ceea ce privește cota de piață în streaming.

Însă CEO-ul Disney, Bob Iger, a lăsat de înțeles încă din luna august a anului trecut că Disney+ și celelalte servicii de streaming ale companiei urmează să ia măsuri mai ferme împotriva partajării parolei.

„Credem de fapt că există o oportunitate aici care să ne ajute să ne creștem afacerea”, a spus el în timpul videoconferinței cu investitorii privind rezultatele financiare pe trimestrul 3 al anului. El a afirmat de asemenea că un număr „semnificativ” de clienți ai celor 3 platforme de streaming ale Disney+ își împart parola cu alte persoane.

Hulu, care urmează să fuzioneze cu Disney+, și-a informat utilizatorii că interdicția privind partajarea parolei urmează să fie implementată de pe 14 martie. Deocamdată nu este clar dacă utilizatorii din România ai Disney+ urmează să fie afectați de modificări tot de la data respectivă.

În luna august a anului trecut Disney a anunțat o scumpire modică a abonamentului Disney+ pentru clienții săi din România și alte piețe din Europa de Est în condițiile în care toate pachetele „Standard” anterioare au fost transformate în unele „Premium” ce permit streaming concomitent pe 4 dispozitive și o calitate a imaginii de 4K UHD și HDR.

Eliminarea „password sharing” a fost un succes pentru Netflix

Decizia Disney de a elimina „password sharing” vine după ce Netflix a anunțat măsura în data de 23 mai a anului trecut, notând că „un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță)”.

La nivel mondial Disney este cel mai mare rival al Netflix grație celor 3 servicii de streaming separate pe care le deține.

În pofida eliminării „password sharing”, o mutare pe larg criticată de unii dintre clienții săi, datele publicate în luna ianuarie arată că în ultimul trimestru fiscal al anului trecut Netflix a obținut venituri de 8,83 de miliarde de dolari, cu 12,5% mai mult decât în anul precedent şi peste estimările de 8,71 de miliarde de dolari.

Situația s-a datorat faptului că după eliminarea partajării parolei Netflix a reușit să atragă peste 13 milioane de abonați noi la nivel mondial. Netflix are acum 260,3 milioane de abonaţi, de asemenea peste așteptările analiștilor.

Măsurile de eliminare a „password sharing” sau de introducere a unor abonamente mai ieftine cu reclame vin în contextul unei concurențe tot mai acerbe pe piața de streaming, care a cunoscut o creștere explozivă în timpul pandemiei de COVID-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro