Sari direct la conținut

Ne intoarcem la Nastase si Basescu (de Cristian Ghinea)

Monitorul de Suceava

Miscarea spectaculoasa de apropiere dintre PNL si PSD se produce la putina vreme dupa revenirea in forta a lui Adrian Nastase. Se intareste impresia ca Geoana e un lider slab si ca tot vechiul Nastase e capabil de actiuni decisive. Se pare ca va trebui sa ne obisnuim cu ideea ca un personaj atat de corupt revine in prim plan.

Daca fanii lui se vor enerva cand vor citi asta, ii rog sa imi spuna ce parere ar avea daca ar auzi ca un politician din, sa spunem, Uruguay isi trimite nevasta in China cu dolari ascunsi in topuri de hartie; daca un consul din China ar depune la procuratura diferenta de bani ramasi necheltuiti din cei trimisi de politician pentru cumparaturi; daca banii ar proveni din conturile unei firme patronate de un secretar de stat care spune ca acesta era pretul mentinerii in functie; daca, politicianul este inregistrat cand transmite martorului ca ar fi bine sa dispara din tara o perioada, altfel il demasca de agent secret (astia se stiu mereu intre ei).

Dupa care, respectivul politician incepe o intreaga tevatura politica pentru a se pune la adapost de proces, incluzand voturi in Parlament pentru ca procurorii sa nu poate intra in locuinta sa. Ganditi-va putin dincolo de antipatiile politice si spuneti daca vreti sa traiti in tara respectiva, Uruguay sau Romania, condusa de un asemenea personaj. Repet ce am mai spus: daca Nastase obtinea un verdict de nevinovat de la judecatori, atunci as fi regretat ca justitia a hartuit un om degeaba.

Nastase insa nu a fost judecat, ci doar a fentat justitia. Daca tot se face mereu comparatia cu dosarul Flota, Basescu a demisionat din Parlament ca sa poata fi cercetat si a cerut sa fie judecat, in opozitie fiind. Nastase a evitat judecata. Pentru mine, Nastase ramane un simbol al coruptiei politice romanesti. Nu voi mima niciodata echidistanta fata de el. El se mai poate lua in serios ca politician, eu nu pot.

Prefer claritatea fatarniciei. Macar cititorii stiu de unde vin cand argumentez o opinie. Deja vad ca este tamaiat prin presa, semn ca lichelele pariaza pe reintoarcerea sa. Va trebui sa ne obisnuim cu ideea ca standardele de integritate publica sunt foarte joase in Romania. Altfel, pare ca 2008 va reprezenta o intoarcere in timp: Basescu si Nastase. Din pacate pentru el, Basescu manifesta simptome avansate de sectarism politic.

Pare tot mai convins ca oricine il critica e vandut oligarhilor. Face greseli neprovocate de adversari. Sustine prezenta in viata publica a unui personaj indigest ca Elena Udrea, si ea un simbol al parvenitului imbogatit din afaceri cu statul. O propulseaza pe Elena Basescu intr-un post politic prea mare pentru experienta ei, expunand-o hazului general. Isi aduce la Cotroceni un consilier care s-a remarcat prin predilectia constanta pentru argumente bizare, dar care pare a fi loial.

Traian Basescu da semne ca a intrat in perioada cand are incredere in tot mai putina lume. Ar face bine sa nu se mai uite la Cristoiu et comp, altfel se autoizoleaza tot mai mult, convins ca lumea e o jungla plina de fiare care il ataca, prin urmare trebuie sa se bazeze pe loialitati inguste si personale ca sa supravietuiasca. Chiar daca va castiga mai multe fotolii parlamentare, PDL tot va avea nevoie de aliati.

Pe care acum nu prea ii are. Asa corupt cum este el, Nastase a avut mereu capacitatea de a construi aliante. Basescu exceleaza in a atrage masele. Nastase exceleaza in a capacita politicienii. Pana la urma, 2008 ar putea fi decis de una dintre aceste doua calitati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro