Sari direct la conținut

Neacșu (RBL): Noi ne bumbăcim și ne gazăm Diaspora care ne trimite acasă pe primele 8 luni circa 2,3 miliarde euro, comparabil cu investițiile străine directe

HotNews.ro
Dragos Neacsu, Foto: Hotnews
Dragos Neacsu, Foto: Hotnews

România pierde miliarde de euro gratuite de ani de zile și nu schimbăm prespectiva capacității noastre administrative, susține Dragoș Neacșu, membru al boardului Romanian Business Leaders (RBL), într-o conferință de presă.

„Noi ne bumbăcim și ne gazăm diaspora care ne trimite acasă pe primele 8 luni 2,3 miliarde euro, comparabil cu investițiile străine directe. (…) Cu fondurile europene este o tristețe bacoviană. E groasă. Dacă vine doamna comisar și ne spune pe românește, dacă nu înțelegem franceza de Bruxelles sau engleza europeană, cum stau lucrurile: hai faceți odată ceva cu infrastructura, cu spitale, terminați cu parteneriatele public-private aiurea. Pierdem miliarde euro gratis de ani de zile și nu schimbăm perspectiva capacității noastre administrative”, a spus Neacșu.

Potrivit acestuia, România nu reușește să facă acele lucruri care ar trebui să aducă miliardele euro în infrastructură care produc creștere durabilă, sustenabilă.

„S-au făcut analize despre ce a însemnat construcția Autostrăzii Soarelui. E un grad de creștere economică de 2-3 ori mai mare în zona respetctivă. Faptul că nu reușim să atragem aceste miliarde în infrastructură nu ne ajută în niciun fel să fim mai buni sau mai bine pregătiți față de șocurile care vor veni. În următorii 2-3 ani o formă de recesiune va exista. Că ea va fi comparabilă cu 2008-2009 sau sub altă formă este de știut în momentul de față”, a precizat reprezentantul RBL.

Cotele de probabilitate ca 2020-2021 să vină cu niște valuri sunt foarte ridicate, spune el.

„Să realizăm acum tot felul de euforii, cadorizări, parcă ar fi ultima zi, ultimele trei ore de pe Titanic și vrem acum să ascultă toată muzica bună pe care nu am ascultat-o. Să cânte orchestra. Petrecere să fie. Nu se poate așa ceva. Nu vorbim despre lucrurile astea importante. Ne pierdem în detalii cu lucruri absolut minore”, a mai spus Neacșu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro