Sari direct la conținut

Nebunia cazarilor in campusurile universitare din Cluj-Napoca

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Cateva mii de studenti s-au adunat de ieri dimineata in fata caminelor studentesti din campusurile clujene. Unii au asteptat ore in sir ca sa isi ia in primire locurile repartizate.

O parte dintre studenti au venit de zilele trecute sa se cazeze la Cluj, pentru ca nu au reusit sa afle ca repartizarea locurilor in camine s-a facut doar duminica. Altii au venit de dimineata, de la ora 4.00, de cand au inceput sa soseasca in Cluj trenurile si autobuzele din Transilvania. Repartizarea locurilor de cazare a inceput, asa cum era programat, de la ora opt.

Numai ca la acea ora, in fata caminelor erau formate deja cozi de sute de persoane.

Reprezentantii conducerii Universitatii Babes-Bolyai au pornit de dimineata prin campus ca sa ii stimuleze pe administratorii caminelor sa se miste mai rapid. Cu toate acestea, procedurile au durat destul de mult.

Studentii au trebuit sa semneze contracte de cazare si sa plateasca chiria pentru prima luna, iar apoi sa completeze formularele necesare primirii vizei de flotant din partea Politiei universitare. Rectorul clujean Nicolae Bocsan spune ca lucrurile au decurs normal si ca au existat cozi deoarece fiecare student ar fi dorit sa ajunga primul in camera ca sa isi aleaga locul cel mai bun.

Universitatea Babes-Bolyai dispune de 5.500 de locuri de cazare in 16 camine. Universitatea are peste 50.000 de studenti, masteranzi si doctoranzi. Doar mai putin 8.000 dintre ei au depus cereri de cazare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro