Sari direct la conținut

Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan

HotNews.ro
Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan
Protest împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, care apare pe afișul din stânga, în timp ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan apare pe celălalt afiș. Tel Aviv, Israel, 19 aprilie 2020. FOTO: Oded Balilty / AP / Profimedia

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, a afirmat marți liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, într-o postare pe pagina de socializare a președinției turce, informează CNN.

„Netanyahu a demonstrat încă o dată că este cea mai mare amenințare la adresa securității regiunii”, i-a spus Erdogan emirului Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, într-o convorbire telefonică, a precizat președinția turcă în mesajul publicat pe rețeaua X.

„Menționând că a întreținut contacte diplomatice intense cu privire la ciocnirile declanșate de atacurile Israelului asupra Iranului, președintele Erdogan a declarat că va continua eforturile pentru a pune capăt spiralei violențelor”, mai scrie în postare.

„Subliniind că atacurile Israelului nu pot fi lăsate să pună în umbră criza umanitară și genocidul din (Fâșia) Gaza, președintele Erdogan a avertizat că incidentele nu trebuie să cuprindă și Siria”, a mai transmis președinția de la Ankara.

De la începutul războiului Israelului în Fâșia Gaza, Erdogan a fost unul dintre cei mai duri și vocali critici ai Israelului, calificându-l în mod regulat drept „stat terorist” și comparându-l pe Netanyahu cu Hitler.

Luni, președintele turc a acuzat Israelul că „pune în pericol securitatea întregii regiuni”, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, în cea de a patra zi a escaladării militare între Israel și Iran.

„Președintele Erdogan a declarat că spirala violenței inițiată de atacurile Israelului asupra Iranului pune în pericol securitatea întregii regiuni și că atitudinea ilegală a guvernului (Benjamin) Netanyahu constituie o amenințare clară pentru sistemul internațional”, a anunțat luni președinția turcă, într-un comunicat, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.

Israelul a început să bombardeze Iranul vineri dimineața, invocând progresele din programul nuclear realizate de regimul inamic de la Teheran și amenințarea pe care o prezintă fabricarea de rachete balistice pentru Israel.

De atunci, aviația sa a atacat infrastructuri militare (sisteme de apărare aeriană, depozite de rachete balistice, etc) și instalații nucleare (Natanz, Isfahan și Fordow), dar și înalți oficiali ai Gardienilor Revoluției sau oameni de știință din domeniul nuclear.

În Iran, atacurile au provocat peste 450 de morți, conform celui mai recent bilanț, anunțat marți de organizația non-profit Human Rights Activists in Iran (HRANA) și citat de BBC News.

Numărul total al victimelor înregistrat de HRANA se ridică la 452 de persoane ucise și 646 rănite.

Între timp, în Israel, lansările de rachete iraniene au ucis 24 de persoane, conform serviciului național de urgență MDA.

INTERVIURILE HotNews.ro