Neuronul in Campanie: Cainii din Valea Jiului, vopsiti in rosu in cinstea lui Iliescu; Viorel Catarama crede ca "trebuie sa fii tampit sa vrei acum guvernarea, iar un candidat la Senat si-a pus chipul pe ciocolata
Si-a pus chipul pe ciocolata. Horatiu Cercel, candidat PD-L pentru Senat intr-un colegiu din Sibiu, a ales o modalitate originala de a intra in gratiile alegatorilor. El si-a imprimat chipul pe ambalajul unor tablete de ciocolata. „Tableta Lapte cu crema de PORTOCALE” expira pe 30.08.09 si nu contine ingrediente din organisme modificate genetic. Ciocolata pedelista nu este recomandata femeilor care tin dieta, 100 de grame din deliciosul desert avand peste 500 de Kcal.(Libertatea)
Viorel Catarama: „Trebuie sa fii tampit sa vrei acum guvernarea”. In opinia lui Catarama, suprapunerea crizei politice peste cea economica va fi cireasa de pe tortul Romaniei. Verdict sumbru al unuia dintre cei mai faimosi miliardari autohtoni: actuala criza economica o va depasi pe aceea din anii ’30, iar Romania trebuie sa se pregateasca psihic pentru socuri pe care nu si le poate imagina in acest moment.
Afaceristul Viorel Catarama crede ca urmeaza o perioada teribila, politic si economic, si ca „trebuie sa fii tampit de-a dreptul sa vrei sa fii premier in actuala conjunctura”. Dupa cum ne-a declarat ieri, Catarama crede ca anul 2009 va aduce cu sine o situatie grava: desi e convins ca sistemul bancar va fi ajutat din exterior sa reziste, el crede ca va incepe executia in valuri a milioane de romani care si-au luat credite si nu vor mai putea plati. (Cancan)
In cinstea lui Iliescu au vopsit cainii in rosu. Partidul lui Iliescu risca un conflict serios cu Brigitte Bardot. Fostul presedinte al tarii, Ion Iliescu, a facut ieri o vizita in Valea Jiului pentru a-i sustine pe candidatii PSD la alegerile de la sfarsitul acestei luni. La mitingul organizat de simpatizantii PSD in municipiul Lupeni, pentru primirea lui Iliescu, au fost adusi si cativa caini comunitari vopsiti pe corp in culorile partidului, spre amuzamentul localnicilor.
Reprezentanti ai autoritatilor locale spun ca „inregimentarea” cainilor in partid nu le apartine si mai degraba un localnic simpatizant infocat al social-democratilor sa fi vopsit cateii care au fost solii manifestatiei, aflandu-se tot timpul in fruntea alaiului de simpatizati care il inconjurau pe senatorul PSD Ion Iliescu. (Cancan)