Sari direct la conținut

News Corp. va plati despagubiri de doua milioane de lire familiei unei fetite ucise

HotNews.ro

News Corporation, proprietarul fostului tabloid News of the World, va acorda despagubiri in valoare de doua milioane de lire (2,2 milioane euro) familiei unei fetite asasinate, ale carei convorbiri au fost interceptate, relateaza Sky News.

Intelegerea cu familia lui Milly Dowler ar urma sa fie incheiata in urmatoarele cateva zile si prevede ca Murdoch sa plateasca o suma aditionala de un milion de lire pentru o organizatie de caritate.

Directorul executiv al News Corp. Rupert Murdoch, a prezentat personal scuze familiei Dowler in vara acestui an, dupa ce s-a dovedit ca acesta a fost victima a practicii interceptarii convorbirilor telefonice.

Compania a mai platit despagubiri si altor victime ale acestei practici, insa sumele au fost mult inferioare – actrita Sienna Miller a primit 100.000 de lire, iar consultantul de relatii publice Max Clifford a primit o suma care ar putea ajunge pana la un milion de lire.

Tabloidul News of the World este acuzat ca a vizat aproape 4.000 de persoane – oameni politici, membri ai familiei regale britanice si alte celebritati – intr-o campanie de interceptari ale convorbirilor si mesajelor, in anii 2000, potrivit Mediafax.

Familia lui Milly Dowler, o eleva in varsta de 13 ani data disparuta in 2002, se numara printre victime, iar un detectiv angajat de saptamanal a fost acuzat ca a pus sub urmarire telefonul adolescentei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro