Avem legi, camere video, Poliție: de ce continuăm să murim pe șosele?
Plus: Europenii care au uitat cum arată banii. Suedezii spun că trec luni întregi fără să atingă vreo bancnotă
Avem legi, camere video, Poliție: de ce continuăm să murim pe șosele?
Cei care mă cunosc știu că ajung la birou în jurul orei 5 dimineața. La acea oră, în București, traficul e mult mai lejer decât după ora 7. Am văzut foarte multe cazuri în care șoferii treceau pe culoarea roșie a semaforului. Pur și simplu opreau la semafor și dintr-o dată, țâșneau pe roșu, plictisiți probabil să mai aștepte. Asta se petrecea într-o zonă împânzită de camere video.
La fel mi s-a întâmplat zilele trecute între Râșnov și Predeal, la un semafor care dirija alternativ circulația într-o zonă cu lucrări. Deși era roșu, un SUV cu număr de București a trecut ca prin brânză, sperând să nu vină cineva din sens opus.
Situații de acest gen pot povesti cu zecile, dar degeaba. Camere video există, Poliție avem, legi sunt, dar nimănui nu-i pasă, spre frustrarea șoferilor corecți. Așa se face că suntem campionii Europei la victime rutiere.
În statisticile Eurostat, figurăm ca țara care a redus numărul acestor victime. Dar dacă ajustezi cifrele cu pierderea de populație (România pierde 1.000.000 de locuitori la fiecare 10 ani), vedem că acele corecții sunt mult mai mici dacât par.
Unele state confiscă mașina ca urmare a unor abateri rutiere.
Letonia — confiscarea vehiculului e o măsură obligatorie de constrângere penală pentru infracțiuni de siguranță rutieră comise sub influența alcoolului, drogurilor sau altor substanțe, indiferent dacă șoferul e proprietarul mașinii. Concret, peste o anumită concentrație a alcoolului mașina e confiscată automat
Citește aici întreaga analiză.
Ce merită citit
Nu, nu vrei să călătorești în timp : Turul amuzant al unui fizician despre motivul pentru care fiecare scenariu de călătorie în timp este mai rău decât se spune – fizica, paradoxurile și ororile practice. ( D. Giles )
Wirecutter investighează declinul înghețatei — schimbările de rețete, borcanele care se micșorează și strategia capitalului privat aplicată înghețatei premium. Indignarea din secțiunea de comentarii a fost pe bună dreptate. ( Wirecutter ). Poate necesita abonament
Misterul prețurilor online: Cum datele personale și confidențialitatea schimbă ceea ce plătiți pentru alimente : Investigația Fundației Mozilla privind prețurile de supraveghere — același coș costă sume diferite pentru persoane diferite, iar brokerii de date decid cine plătește mai mult. ( Fundația Mozilla )
Vezi aici alte articole care merită atenția ta.
Citate amuzante
„Singura funcție a estimărilor economice este de a face astrologia să pară respectabilă.” – atribuită lui Ezra Solomon, economist american
„Economiștii pun zecimale în previziunile lor pentru a arăta că au simțul umorului.” – atribuită lui William Gilmore Simms, romancier, politician și istoric din sudul Americii.
„Echilibrarea bugetului este ca și cum ai merge în rai. Toată lumea vrea să o facă, dar nimeni nu vrea să se comporte astfel încât să fie demn pentru rai.” – atribuită lui Phil Gramm, politician american
„Cele mai periculoase patru cuvinte în investiții sunt: «De data asta e diferit.»” – atribuită lui Sir John Templeton, investitor, bancher, manager de fonduri și filantrop britanic de origine americană
Educație economică : Europenii care au uitat cum arată banii. Suedezii spun că trec luni întregi fără să atingă nicio bancnotă
Pe măsură ce unele societăți devin complet digitale, altele se agață cu încăpățânare de siguranța banilor.
Ne aflăm în mijlocul unei revoluții economice silențioase, în care forma fizică a banilor cedează treptat locul fluxurilor digitale invizibile. Timp de secole, monedele și bancnotele au fost fundamentul încrederii în tranzacțiile de zi cu zi.
Pe măsură ce unele societăți devin complet digitalizate, iar altele se agață cu încăpățânare de securitatea numerarului, echilibrul final al puterii pe piața globală rămâne deschis, notează World Population Review.
Pandemia a jucat un rol catalizator, forțând consumatorii și întreprinderile să treacă masiv la plățile contactless.
În multe țări, numerarul reprezintă acum un procent mic din achizițiile zilnice, în timp ce generațiile mai tinere îl consideră complet inutil. În special, mai multe companii din Europa de Nord operează deja exclusiv cu mijloace digitale, refuzând plățile în numerar.
Suedia: În fruntea cursei digitale
Suedia conduce cursa globală pentru eliminarea completă a numerarului. Multe magazine, cafenele, transport public, muzee și chiar toalete publice din Suedia acceptă doar plăți digitale. Populara aplicație Swish permite transferuri de bani instantanee și fără probleme între persoane fizice și companii.
În același timp, instituțiile financiare restricționează sistematic circulația banilor fizici, deoarece cetățenii își desfășoară fiecare activitate electronic. Această schimbare facilitează, de asemenea, foarte mult călătorii, care își acoperă orice nevoie cu carduri contactless sau portofele digitale.
Cu toate acestea, statul suedez menține planuri de contingență pentru a asigura buna funcționare a pieței în cazul unei pene generale de curent sau al unui atac cibernetic.
Întrebarea săptămânii: De unde vine micul meu dejun?
E sâmbătă dimineață și te întâlnești cu niște prieteni la micul dejun. Opțiunile sunt aproape nelimitate: ai putea merge la un restaurant și să cumperi un mic dejun a la carte. Ai putea intra la un Mega sa-ți iei o plăcintă dobrogeană. Sau la Luca să-ți iei un covrig. Sau ai putea merge la o cafenea artizanală locală și să cumperi micul dejun de bază al milenialilor urbani: avocado zdrobit pe pâine prăjită.
Te-ai întrebat vreodată de unde provin toate aceste opțiuni pentru micul dejun? Cum se face că acest lucru abstract pe care îl numim „economie” reușește să ne ofere o gamă atât de largă de lucruri de consumat – ouă, chifle, avocado, se întreabă și Rupal Patel în cartea „Nu am putea tipări pur și simplu bani?”
Ești o parte integrantă a economiei. Dacă vrem să înțelegem de unde provine micul tău dejun, trebuie să începem cu aspectele economice ale alegerilor tale.
În fiecare zi iei zeci, dacă nu sute, de decizii. Unele pot părea mărunte: să cumpăr un covrig la prânz sau să-mi fac o salată acasă? Să iau autobuzul sau să conduc propria mașină? Altele ar putea fi mai importante: să îmi schimb jobul sau să rămân la ce-l pe care-l am?
Adesea, aceste decizii interacționează în moduri complicate. Gândește-te la deciziile tale ca angajat: prioritizezi munca sau distracția? Munca îți va aduce mai mulți bani, sporind opțiunile pe care le ai de a cumpăra lucruri, dar îți erodează constrângerile de timp. Cu cât petreci mai multe ore lucrând, cu atât mai puține sunt cele care te pot bucura de roadele acelei munci.
Sau gândește-te la deciziile tale ca și consumator. Îți cheltuiești toți banii sau pui o parte deoparte pentru zile negre? Dacă este a doua variantă, câți bani economisești? Pentru cât timp și cu ce scop? Dacă îi cheltuiești, să îți iei pantofi sport de firmă sau no-name? Unt de arahide sau cremă de ciocolată? Coca-Cola sau Pepsi? Un covrig sau avocado pe pâine prăjită? În funcție de alegerile pe care le faci, s-ar putea să fie nevoie să muncești mai mult.
Costul de oportunitate
În practică, asta înseamnă să te gândești la cât costă ceva. Dar economiștii gândesc costul și altfel: prin costul de oportunitate. Costul unui lucru nu e doar ce plătești, ci ce pierzi alegând acea opțiune în detrimentul alteia. A rămâne peste program la birou înseamnă a renunța la timpul cu familia; a mai comanda un rând la o terasă înseamnă a renunța la alergarea de dimineață și la o minte limpede a doua zi.
Jurnalistul britanic Tim Harford sugerează să inversezi întrebarea: în loc să te gândești la ce spui „da” atunci când accepți ceva, gândește-te la ce spui „nu” — acesta e adevăratul cost de oportunitate. Ideea funcționează la fel de bine în birourile de pe Lascăr Catargiu ca pe Wall Street.
Citește aici continuarea
De ce prețurile continuă să crească dacă inflația se presupune că scade? O explicație cu Ioana și Radu
Pe scurt: inflația este viteza cu care se modifică prețurile, nu nivelul lor. Când inflația scade înseamnă că viteza de creștere e mai lentă, nu că se ieftinesc bunurile.
O explicație cu Ioana și Radu
Radu și Ioana stau unul lângă altul, în fața unui restaurant. În fiecare minut, ea face un pas înapoi.
Minutul 1: Face un pas înapoi de 1,5 metri. Radu e alarmat.
Minutul 2: Face din nou un pas de 1 metru. Tot alarmant, dar cel puțin ea nu fuge de-a dreptul.
Minutul 3: Face un pas de doar 0,75 metri în spate.
Prietenul lui Radu îi scrie: „Veste bună!!! Viteza ei de retragere scade!”
Radu, care încă o vede pe Ioana îndepărtându-se de el în fiecare minut, rămâne neconvins. „Dar pleacă, nu se apropie!!!”, răspunde el. „Da, măi, dar pleacă mai puțin entuziastă.”, îi răspunde prietenul
Asta e dezinflația. Viteza cu care Ioana mărește distanță dintre ei (inflația) a scăzut- 1,5 metri, apoi 1 metru, apoi 0,75 metri- dar distanța în sine (nivelul prețurilor) crește în continuare, minut cu minut. Ioana se îndepărtează de Radu, chiar dacă tot mai lent. Ca să se apropie, viteza ei de retragere ar trebui să devină negativă (asta e deflația în termeni economici).
Între timp, tatăl lui Radu- banca centrală- stă deoparte cu un cronometru, perfect mulțumit. Planul lui n-a fost niciodată „s-o oprească pe Ioana, ci s-o facă să se îndepărteze cu 15 cm/oră. Când se va ajunge la ritmul ăsta va declara victorie totală și va da o petrecere.
Ioana, aflată acum la 120 de metri de Radu, își vede de ale ei.
Diferența asta- dintre „ritmul de îndepărtare” dintre cei doi și faptul că „ea tot pleacă, de fapt”, deși cu pași mai mici- e exact problema de încredere publică pe care băncile centrale trebuie s-o explice de fiecare dată când anunță că inflația „a scăzut”.
În continuare, rubricile „Sfatul lui Dan” și „Recomandarea de carte” sunt disponibile doar pentru membrii HotNews Premium.
