De ce vorbim atât de mult despre Odiseea?

Oameni în drum spre casă.

În aceeași săptămână, câțiva oameni s-au întors acasă în văzul întregii lumi. Ulise din Odiseea lui Christopher Nolan, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, s-a întors cu un mesaj puternic pentru noi, cei de azi. Echipa Spaniei s-a întors acasă cu Cupa Mondială, iar Leo Messi s-a întors fără ea. 

Toate trei scenariile, deși diferite, sunt povești despre putere, orgoliu, politică, atingerea limitelor, grupuri de bărbați care se înfruntă în numele unei țări și conducătorii lor. În librării au explodat vânzările la Odiseea și Iliada, dar și biografiile fotbaliștilor se mișcă de pe raft.

Cum filmul lui Nolan a generat un nou val de interes pentru Odiseea și semnificațiile ei, mă întreb: de ce nu ne plictisim niciodată de această poveste? Un bărbat puternic, inteligent, inventiv, dar și orgolios, mincinos, nehotărât câștigă un război printr-un șiretlic, apoi pleacă spre casă. Totul la el este ambiguu. Nu vrea război, dar odată ce ajunge la Troia face totul ca să-l câștige. Vrea să ajungă acasă, dar alege mereu drumul cel mai lung. Decide pentru ceilalți, dar se alege mereu pe el. Nu e suficient de inocent ca să fie erou, dar e prea acoperit de glorie ca să fie anti.

Regizorul Christopher Nolan îi păstrează într-o măsură ambiguitățile, dar, spre final, îl face să pară un fel de înțelept creștin care a rătăcit calea, iar apoi a găsit-o din nou. Pentru mine, Ulise din Odiseea va rămâne mereu un căutător, nu un găsitor de sens, și asta e ce nu mi-a plăcut în film. Nolan însă, pe lângă meritele cinematografice (imagini superbe, peisajul sonor), pune câteva întrebări interesante, printre care: este vinovăția supraviețuitorului reală sau doar o formă de nostalgie? 

În prima parte a newsletter-ului de azi, găsiți 5 recomandări de cărți care pornesc de la mitologia greacă și construiesc interpretări puternice, completând perspectivele lipsă (cum ar fi cea a Penelopei sau a lui Circe), deturnând ironic sensurile sau dând epopeii o dimensiune pop.

În partea a doua, am încercat să răspund la întrebarea: dacă vreau să citesc Odiseea azi, ce traducere în română să aleg? Am găsit o ediție spectaculoasă și riguroasă, una academică legendară, una în proză la care am râs (și nu pentru că intenționa să fie amuzantă) și câteva adaptări simpatice.

La final, am simțit nevoia să cer și părerea specialistului în limbi clasice. L-am întrebat pe Theodor Georgescu, conferențiar doctor la Universitatea din București, care este magnetismul personajului Odiseu, dacă îl putem numi contemporanul nostru, ce e cu ,,legea lui Zeus” din film și ce traducere recomandă publicului din România. 

Și, pentru că v-am prins că dați click pe recomandările muzicale, de data asta vor fi două. De dragoste, de așteptare, de drum lung.

Recomandări

Cine are dreptul să spună povestea?

Penelopiada, de Margaret Atwood, traducere de Gabriela Nedelea, Editura Nemira

Iată o întrebare la care Margaret Atwood răspunde splendid, prin vocea Penelopei – nu cea fidelă și răbdătoare, de la războiul de țesut, ci o femeie plină de furie, care vorbește din Hades. Adevărata lovitură a cărții nu îi e dată lui Ulise, ci unui întreg sistem de valori pe care e construită civilizația occidentală. Un episod peste care Homer trece lejer devine central în interpretarea feministă a lui Atwoood: la sfârșitul Odiseei, după masacrarea pețitorilor, Telemah spânzură 12 dintre slujnicele Penelopei, considerate neloiale. Ele devin corul antic care își spune propria versiune, după o așteptare de milenii – poetic, puternic, recuperator. 

Autobiografia unei zeițe 

Circe, de Madeline Miller, traducere de Ioana Filat, Editura Paladin

A apărut în 2018 și a devenit imediat bestseller internațional – este probabil răsturnarea mitului care a readus Grecia antică în interesul publicului de azi. Episodul Circe este una dintre reușitele cinematografice ale lui Nolan, așa că e foarte probabil să vă incite să redescoperiți personajul. Circe se naște din doi zei, însă e mai degrabă stângace și netalentată, până când își descoperă și cizelează puterile de una singură. Prin viața ei nu trece doar Ulise, ci și Prometeu, Hermes, Dedal, Minotaurul, Medea, Iason. În loc de vrăjitoarea periculoasă care îi preschimbă pe bărbați în porci, avem o femeie care își apără insula și, în loc de o simplă schimbare de perspectivă, ia naștere o autobiografie mitologică țesută abil și captivant. 

O aventură înspumată 

Odiseea, de Stephen Fry, traducere de Radu Paraschivescu, Editura Trei

Ce se întâmplă cu eroii după ce războiul s-a terminat? Fry nu construiește subversiv un roman paralel, ci repovestește ,,vioi” (The Guardian), conversațional și amuzant aventurile lor. Este ultimul volum dintr-o serie de patru (Mythos, Eroii, Troia și Odiseea) și se potrivește cuiva care nu ține morțiș să citească epopeea în original și nici nu vrea să piardă savoarea poveștii.

Un arheolog care face show

Încape Antichitatea greacă într-un lift?, de Theodoros Papakostas, traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat, Editura ZYX Books*

Dacă vreți să începeți cu o carte lejeră, dar erudită pe tema Greciei antice, arheologul Papakostas este un showman academic. Ce își punea în bagaj o prințesă minoică atunci când pleca în Egipt? Cum a influențat un dans provocator nașterea democrației? De ce sugera Heraclit că Homer ar trebui izgonit din întrecerile poetice? Iată doar câteva întrebări la care veți găsi răspuns. Cartea are și o variantă pentru copii: https://shorturl.at/toW1c.

Un roman grafic 

Odiseea, roman grafic de Gareth Hinds, traducere de Andrei Pogăciaș, Editura Humanitas Junior

Foarte inspirate ilustrațiile și întregul pachet al acestor repovestiri pentru copii și adolescenți; alerte, colorate, zăngănitoare ca armurile de la Troia. 

Traduceri românești

Una profi, una legendară și una involuntar amuzantă

La baza filmului lui Nolan stă traducerea lui Emily Wilson din 2017, care începe așa: Tell me about a complicated man. O traducere poate să redea viața unui text clasic sau să-l omoare, poate să-l facă interesant pentru un deceniu sau să-l transforme în somnifer. Prima traducere integrală în engleză a Odiseei publicată de o femeie, varianta lui Emily Wilson este în pentametru iambic, dar sună alert, limpede, actual. Nu am găsit în română nicio variantă asemănătoare ca misiune, rigoare și accesibilitate. 

Până la urmă, iată ce am ales:

Odysseia, traducere de Dan Slușanschi, ilustrată de Alexandru Rădvan, Editura Humanitas

O ediție foarte riguroasă, academică, profesionistă. Slușanschi păstrează hexametrul iambic original, prin urmare sună mai solemn și mai arhaizant decât Wilson în engleză. Nu are zvâc contemporan, dar nici nu își propune. Pentru o ediție integrală, riguroasă, poetică, este clar cea mai bună alegere.

Odiseea, traducere de George Murnu, Editura Art

Ca aer general, sintaxă și limbaj, este o traducere puternic marcată de începutul secolului XX, în sens fericit, dar și limitativ. Redă epopeea în versuri albe și scopul ia în considerare și plăcerea cititorului modern. Mi se pare că spune mai multe despre propriul context decât despre cel al epopeii, dar e o experiență faină pentru cititorii curioși.

Odiseea, traducere de Eugen Lovinescu, Editura Librex

Am căutat o variantă românească în proză, sperând la o adaptare cuminte, cinstită, poate un pic fermecătoare. Traducerea lui Eugen Lovinescu îl face pe bărbatul ,,complicat” al lui Wilson doar ,,isteț”, ca în basmele românești – și a basm sună întreaga întreprindere. Din prefață aflăm că scopul a fost tocmai de a face Odiseea accesibilă publicului larg, la care criticul pare însă că se uită de sus (,,pe înțelesul tuturor celor ce au doar rudimente de cultură” și al ,,celor mai umili cititori”). Rezultatul este ,,o ciobănească sfătoasă”, cum spune chiar Lovinescu, un fel de Ulise pe limba lui Petre Ispirescu. Mai bine Alexandru Mitru, deși nici pe el nu l-am mai vizitat de mult.

Traducerea ,,nu poate fi un muzeu, dar nici un maidan”

Ca să ies din dilema traducerilor și să-mi mai limpezesc un pic și sensurile Odiseei, am sunat specialistul. Profesorul Theodor Georgescu răspunde mai jos la câteva întrebări.

Cum este Ulise din Odiseea lui Homer? Mai degrabă un om al vremii sale sau un erou universal, contemporanul nostru?

Cele două ipostaze nu se exclud. Trebuie să definim mai întâi „vremea sa”. Momentul istoric al „Războiul Troian” și al întoarcerii acasă (poate prin sec. XII î.Hr.)? Sau momentul compunerii poemelor homerice (probabil sec. VIII î.Hr.)? Sau momentul consemnării în scris (prin sec. VI î.Hr.) al acestora? Fără a complica răspunsul, Odiseu a întruchipat pentru vechii greci simbolul supraviețuirii (în timp ce viteazul, dar mâniosul Ahile rămâne pe câmpul de luptă, abilul Odiseu ajunge, până la urmă, la el în pat), iar povestea avea un caracter „etic” în sens antic, căci aproape jumătate din Odiseea transmitea epocii vechi mesajul foarte clar că cei care îți atacă proprietatea (adică pețitorii care toacă avutul lui Odiseu) își primesc până la urmă pedeapsa.

Epoca noastră a gustat alte secțiuni din poem: prospețimea lui Nausicaa și, mai ales, aventurile la ciconi, lotofagi, la ciclopul Polifem și la zeul vânturilor Eol, la lestrigoni și vrăjitoarea Circe, spuse toate într-o buclă narativă, care acoperă doar aproximativ 16% din cele 12.000 de versuri ale Odiseei. Prin receptarea practic neîntreruptă a epopeei din Antichitate până în zilele noastre, Odiseu este un erou universal, un simbol al inteligenței practice și al aventurierului curios. Epoca noastră a uitat însă, strategic, unele episoade din biografia eroului (de exemplu, înscenarea pe care Odiseu i-a organizat-o comilitonului Palamedes), care azi l-ar descalifica moral. Cum se întâmplă adesea, am ales să ne uităm către ce ne place și ne validează opinia deja formată.

,,Legea lui Zeus” este invocată de foarte multe ori în filmul lui Nolan ca însemnând ,,Orice străin poate fi un zeu deghizat, primește-l în casa ta”. Joacă un rol important în deciziile personajelor și în evoluția conflictului, este poate mesajul cel mai percutant al regizorului privind lumea de azi (mai specific, problema imigrației). Există această lege în epopee, cum este ea formulată și ce rol joacă? 

Critica modernă e unanimă în a recunoaște în Odiseea o „lege a ospeției”. Se pleacă și de la o realitate lingvistică. În greacă, cuvântul „străin” (xenos) îl denumea concomitent și pe „oaspete”. „Legea” ar putea fi rezumată astfel: „străinul” care îți calcă pragul îți devine automat „oaspete”. Nu te grăbești să-l întrebi cine e și ce vrea, ci îl așezi la masă și îl ospătezi. Acest tipar reiese din mai multe scene din epoee și era un mod de autodefinire a calității de grec, deci de om civilizat, în opoziție cu sălbăticia barbarilor. În Odiseea, ciclopul Polifem, în propria peșteră, îi ia la rost pe tovarășii lui Odiseu (cine sunt? de unde vin?) pentru că este un „barbar”, în vreme ce grecii Nestor sau Menelaos îl primesc călduros pe Telemah. Mă tem că epoca modernă uită că această „lege a ospeției” este mai degrabă un criteriu de diferențiere între „noi” și „ceilalți”, între civilizație și barbarie. A fi omenos cu celălalt este felul prin care te autodefinești drept grec, deci om civilizat, și te deosebești de „celălalt”, barbarul, care nu face parte din civilizația ta.

,,Epopeile homerice au fost deja instrumentalizate politic”

Are Odiseea lui Homer un mesaj politic? Care este acesta?

Dacă prin „politic” înțelegem felul în care ne raportăm la organizarea cetății, atunci cu siguranță că are. Marile opere literare, mai ales în Antichitate, nu pot fi decuplate de momentul istoric în care au fost compuse. Dincolo de valoarea literară, ele poartă amprenta unui mod de a vedea organizarea acelei societăți. Care va fi fost mesajul „politic” al Odiseei? Putem doar specula, așa cum s-a făcut deja în ultimele două secole. Epoca homerică pare să poarte mesajul unei aristocrații (unii ar numi-o, de ce nu, o oligarhie), amenințată în Iliada de „sindicalistul” Thersites, care contestă autoritatea regilor și e rapid adus în ascultare, iar în Odiseea  de hrăpăreții cetățeni-pețitori care ar dori să fie distribuită mai uniform averea lui Odiseu. Epopeile homerice au fost deja instrumentalizate politic în diverse etape ale modernității. Unii se zburlesc instantaneu când aud de asemenea interpretări, dorind să păstreze poemele exclusiv în diafane și rafinate interpretări estetice. Eu cred că e mai util un dialog și despre mesajul istoric al acestor opere literare.

,,Ithaca este, de fapt, drumul către Ithaca”

Există o reinterpretare modernă a Odiseei de care sunteți atașat în mod special? 

Îmi place mai ales o poezie, „Ithaca” lui Konstantinos Kavafis, poet grec din diaspora de la începutul sec. XX. Mesajul ei ar putea fi rezumat astfel: viața fiecărui om este o călătorie, o odisee. Capătul ei, destinația noastră, este Ithaca, insula care ne este adăpost. De-a lungul acestei călătorii ne putem teme că vom întâlni diverși monștri (lestrigoni, ciclopi sau pe mâniosul Poseidon). Dacă însă mintea noastră rămâne curată, atunci destinul nu ni-i va scoate în cale. Nu trebuie să ne zorim, ci să ne bucurăm de fiecare „port” în care vom ancora. Iar când, bătrâni deja, vom acosta în Ithaca, să nu fim dezamăgiți dacă aceasta ni se va părea săracă. Ithaca este, de fapt, drumul către Ithaca.

Ce versiune în limba română i-ați recomanda unui cititor de azi?

Cea mai bună traducere e … originalul. Nu ocolesc răspunsul, ci vreau doar să subliniez că nimic nu se compară cu descifrarea unui vers homeric în greaca lui Homer. O limbă poetică cu influențe diverse în care fiecare cuvânt spune o poveste. „Citirea” textului presupune, de fapt, scandarea lui, adică identificarea jocului dintre dactili și spondei care alcătuiesc hexametrul pe care îl rostești în funcție de pauzele de respirație (cezurile), într-o rostire care ridică textul și, odată cu el, pe cititor într-un spațiu din care nicio traducere nu te mai poate aduce pe pământ.

​Contactul publicului larg cu Homer se face însă prin medierea unei traduceri. În română avem mai multe, fiecare cu publicul ei. Odiseea este un text pe care îl citești și reiei apoi la diverse vârste. Când ești copil, poți începe cu o versiune „repovestită”, dacă e scrisă cu talent. 

După ce treci de adolescență, este obligatoriu să citești, măcar o dată, cap-coadă versiunea lui G. Murnu, într-un metru adaptat poveștilor de azi, într-o limbă română care adună în ea bogăția lexicală a tuturor graiurilor începutului de secol XX. 

Nu e doar o „traducere”, cu o inevitabilă regândire a originalului, ci o operă literară în sine, o epopee a limbii române, așa cum și-a dorit-o și autorul. După ce te-ai familiarizat deja cu universul homeric și la o vârstă în care ai mai multă răbdare, poți ajunge la versiunea completă a poemului, în hexametri, a profesorului Dan Slușanschi, clasicist care a vrut, și a reușit, să-l aducă pe cititorul român mai aproape de expresia originară.

Dacă ați traduce astăzi Odiseea lui Homer, ce registru ați alege – unul arhaic, foarte apropiat de textul original, sau unul mai modern, eventual în proză? 

​Registrul ales azi de un traducător ar ține seama de publicul pe care îl țintește. Îți poți propune o versiune „habotnică” în care nu ratezi nicio particulă din dialectul homeric (căci orice cuvânt își are logica lui în text) sau, de ce nu, o versiune plină de emoticoane pentru generațiile digitale de mâine (Iliada ar putea începe cu un chip mânios). Tot Antichitatea, care a fugit mereu de extreme, ne poate călăuzi către o „aurită cale de mijloc”, ca să-l cităm pe Horațiu. O posibilă viitoare traducere trebuie să-i aducă împreună și pe cei care n-au încetat să cultive frumusețea limbii române de altădată, și pe generațiile cărora le lăsăm moștenire cultivarea clasicilor. Ea nu poate fi un muzeu, dar nici un maidan, ci mai degrabă, precum Odiseu, o abilă versiune care asigură supraviețuirea.

Dacă ați ajuns până aici, iată și muzica:

Vânt bun către Ithaca,

Alexandra Rusu

*Editura ZYX Books face parte din grupul media ZYX, la fel ca hotnews.ro.