Sari direct la conținut

Nicuşor Dan anunţă că din acest weekend şi până pe 8 octombrie reîncepe evenimentul „Străzi deschise” în Bucureşti

HotNews.ro
Străzi deschise, București, Calea Victoriei, Foto: INQUAM Photos/George Calin
Străzi deschise, București, Calea Victoriei, Foto: INQUAM Photos/George Calin

Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunță că din acest weekend începe evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, scrie News.ro. „Din 29 aprilie şi până în 8 octombrie, străzile din centrul oraşului vor deveni zone exclusiv pietonale şi vor găzdui numeroase evenimente artistice şi educaţionale, realizate în colaborare cu teatre, instituţii culturale, operatori independenţi şi artişti”, a precizat edilul general.

„Din acest weekend începe cel mai popular eveniment care se desfăşoară în aer liber în Capitală: „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”. Din 29 aprilie şi până în 8 octombrie, străzile din centrul oraşului vor deveni zone exclusiv pietonale şi vor găzdui numeroase evenimente artistice şi educaţionale, realizate în colaborare cu teatre, instituţii culturale, operatori independenţi şi artişti”, a scris Nicuşor Dan miercuri pe Facebook.

El a adăugat că „în primul weekend, Calea Victoriei se deschide pentru pietoni (între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei), între orele 10:00 şi 22:00, iar programul artistic va cuprinde numere de circ pentru copii, expoziţii ale Muzeului Municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu, premiere teatrale din stagiunea Teatrului Masca sau întâlniri cu artişti animatori pe picioroange”.

De asemenea, „în următoarele weekenduri, pentru a ajunge la cât mai mulţi locuitori ai oraşului, dar şi pentru a permite organizarea altor evenimente pentru comunitate în spaţiul public, „Străzi deschise” se va desfăşura alternativ în mai multe puncte din Bucureşti”, a mai precizat edilul general.

Anul trecut, peste 700.000 de bucureşteni au participat la acest proiect care a implicat 1.000 de artişti, 800 de evenimente, organizate pe 35 de străzi pietonale, a mai spus Nicuşor Dan care a adăugat că mai multe detalii privind organizarea şi programul pot fi accesate AICI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro