Nicuşor Dan: O să avem iarna viitoare o centrală provizorie la Titan; avariile la termoficare o să fie doar punctuale
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seara, la Digi 24, că anul viitor va exista o centrală provizorie la Titan, iar asta va face ca avariile la termoficare să fie doar unele punctuale, potrivit Agerpres.
„În iarna asta am avut două tipuri de probleme, fie au fost avarii pe conducte, fie au fost avarii la CET (…). Iarna viitoare o să fie mult mai bine, pentru că o să avem o centrală. Avem o mare problemă pe est, pentru că e circuitul foarte mare, o să avem o centrală provizorie la Titan, unde s-a desfiinţat acum mai mulţi ani centrala şi iarna viitoare o să stăm mult mai bine decât iarna asta. Cu acea centrală, avariile o să fie punctuale”, a spus Nicuşor Dan la Digi24.
Acesta a explicat că sunt două direcţii pe care se va merge pentru rezolvarea problemelor majore privind termoficarea din Capitală. Pe de o parte, sunt lucrări de reparaţii care au început, pe 15 kilometri, în februarie, iar pentru alţi 40 de kilometri de conducte va avea loc o licitaţie. Pe de altă parte, a spus edilul, sunt bani europeni care trebuie atraşi pentru lucrări în termoficare.
„În momentul de faţă avem un call center în primărie, unde oamenii se plâng când există avarii. În ultimele săptămâni lucrurile au fost mult mai bune”, a afirmat primarul general al Capitalei. Întrebat cât la sută dintre blocurile din Bucureşti sunt acum cu probleme în furnizarea căldurii şi apei calde, Nicuşor Dan a răspuns că „există undeva la 5% unde livrarea este sub parametri, în sensul în care sunt la cap de linie şi nu ajunge presiunea ca să dea căldură în parametri”.