Nicuşor Dan și Ludovic Orban, la RTV. „Principalele probleme ale Capitalei sunt termoficarea, poluarea şi traficul”
Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, și premierul Ludovic Orban au fost participat duminică seara la o emisiune la România TV. Nicușor Dan a declarat că pe bucureșteni îi așteaptă o iarnă grea, în condițiile în care sistemul de termoficare este mult mai rău decât acum 3-4 ani, potrivit romaniatv.net.
Ce a declarat Ludovic Orban:
„În urmă cu 4 ani am avut intenția de a candida, am făcut pasul înapoi, încă de atunci am avut ideea de a nu lăsa Bucureștiul în mâna PSD, ne-au reproșat că nu ne-am unit. PNL are foarte multe valori, dar capacitatea de a candida la Capitală cu un candidat propriu era foarte mică, la fel și în cazul USR. De aici ideea de a merge cu un candidat comun.”
„Am fost convins că am luat decizia bună atât din punct de vede politic, cât și din perspectiva persoanei, eu nu susțin pe oricine. Bucureștiul a acumulat foarte multe probleme nerezolvate”.
„Gabriela Firea şi-a petrecut 3 ani și jumătate de mandat cu guverne PSD. Ca să termine pasajul de la Nicolae Grigorescu i-am dat teren de la MApN.”
Nicusor Dan:
„Dacă vrei să ai un parteneriat, eşti tu însuţi serios în relaţia asta. Am fost la Ministerul Transporturilor şi mi s-a spus că Primăria Capitalei nu a dat certificatul de urbanism pentru a se putea începe o investiţie la Gara de Nord. De asemenea, în ultimele săptămâni de finalizare a metroului a refuzat să oprească circulaţia tramvaiului 41 pentru a se face conexiunea. A fost o relaţie complicată. În general domnia sa e o persoană conflictuală, chiar dacă domnia sa spune că vrea să se înţeleagă bine cu toată lumea.”
„Acum că s-a terminat campania nu am foarte multe de comentat. Nu a fost cea mai veselă şi cea mai fericită campanie, au fost foarte multe minciuni care s-au spus în spaţiul public. Nu am reuşit să avem o dezbatere. Principala mea preocupare este să transmitem bucureştenilor care sunt aşteptările pe marile probleme, care sunt termenele realiste şi cum putem să lucrăm împreună. Trebuie să dăm drumul la echipa pe fonduri europene, pentru că vrem să avem investiții considerabile.”
„În patru ani s-au cheltuit banii pe 5 ani. Trebuie sa vedem cum face eşalonarea banilor, că să ne menţim la suprafata. In acelasi timp sa dam drumul pentru accesarea de fonduri europene.”
Ludovic Orban:
„Primaria Capitalei a avut anul acesta mai multi banii decat in anii guvernarilor PSD, am crescut procentul din impozitul pe venit.”
Nicusor Dan:
„Principalele probleme ale Capitalei sunt termoficarea, poluarea, traficul.”
„Din păcate, la sfârșitul lui 2019 datoriile erau de 3 miliarde de lei. Primăria nu-i transparentă, dar acum datoriile ar putea fi la 4 miliarde de lei. Primul lucru pe care noi trebuie să-l facem e să menținem corabia la suprafață și pe de altă parte să dăm drumul echipei pe fonduri europene să avem cât mai repede banii.”
„Nu este principala mea preocupare ca Firea să aibă dosare penale. Am alte priorități.”
„O să urmeze o iarnă foarte grea, în care sistemul nostru e mult mai rău decât acum 3-4 ani. Numărul de avarii este mult mai mare și bucureștenii au văzut pe propria piele în această vară. Suntem nevoiți să facem un management de avarie, astfel încât să avem un stoc de materiale cu care să putem interveni. Trebuie să facem niște contracte în regim de urgență cu companii private care să intervină cât mai repede pentru repararea avariilor. Dacă ai o avarie acum nu răspude nimeni la telefon. ELCEN ar fi fost dispus să renunțe la cele 3 miliarde de penalități, dacă Primăria arăta că e dispusă să plătească eșalonat datoria de 1 miliard”.
CITEȘTE ȘI: