Pe „pagina 1” a siteurilor de știri din România, inclusiv a celui la care lucrez, răbdarea oamenilor ține puțin. Și nu e vina lor. După primele două ecrane de telefon, rămân cam 55% dintre cei care au început. Când mai apeși ecranul încă de două ori, cu buricul degetului mare, rămân 35%.
- Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni. Abonamentele dascălilor sunt distribuite printr-o organizație de educație care investește în profesori.
În prima zi de școală, la Curcani, județul Călărași, Nicușor Dan a anunțat că nu ia întrebări „politice”. Probabil că peste jumătate din public a dispărut din cadru. Când președintele a adăugat că învățământul e important pentru că „există o corelație între cunoaștere și prosperitatea țărilor”, încă o parte din oameni au renunțat la LIVE.
Sunt idei care în alte părți ale lumii stau la baza vieții comune. Și „alte părți” nu înseamnă doar Finlanda sau Olanda, ci și India, Vietnam și Malaezia. Toate aceste țări sunt îndrăgostite realmente de educație. Părinții fac eforturi enorme să-și ajute copiii să meargă la școli mai bune. În India, cele mai mari bugete de publicitate stradală sunt cheltuite de către școli. La noi, de către casele de jocuri de noroc.
Când Nicușor Dan a spus că „părinții din România cred că știu ei mai bine decât profesorii”, președintele și-a pierdut și ultimii doi oameni din audiență.
Măcar o zi
Educația depinde, evident, de deciziile politice. Totul e politică. Dacă ești președinte sau premier, deciziile dintr-o zi schimbă mai mult în existența oamenilor decât deciziile noastre dintr-o viață. Din acest punct de vedere, „armistițiul politic de la Curcani” are o notă de ipocrizie.
Dar intenția lui Nicușor Dan a fost aceea ca, măcar o dată pe an, după cum s-a exprimat, să mutăm conversația națională pe tema educației.
Președintele a încercat o prioritizare minimală, cu de-a sila. Din păcate, așa cum i se întâmplă lui Nicușor Dan și în politică, el pare o voce izolată. În mod normal, guvernul ar fi putut aborda „moratoriul de o zi pentru a discuta despre educație”. La fel și partidele. Nu s-a putut.
Toți cei trei președinți-intelectuali au deziluzionat
E ironic cum, dintre cei cinci președinți pe care i-a avut România, cei trei care au venit din mediul academic au stârnit cele mai mari dezamăgiri. Emil Constantinescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan au părut izolați. Ei s-au manifestat lent și au dat senzația că îi înghite sistemul. Constantinescu chiar a mărturisit-o.
Doi profesori plus un olimpic internațional au ajuns să fie solitari și slabi. Însă ceilalți doi președinți, Ion Iliescu și Traian Băsescu, au arat clasa politică și au rearanjat blocurile în societate.
Iliescu și Băsescu au venit din birocrația statală-profesională și și-au alocat mai puțin timp reflecției. Uneori, au ales și scurtături printre paginile Constituției. Nu e bine, dar așa a fost. Și-au subordonat partide sau părți ale acestora. Au discutat mereu cu oamenii, și-au construit echipe.
Episodul în care Iohannis l-a îndepărtat pe Coldea
Nicușor Dan mai are însă o particularitate. Ceilalți doi predecesori „intelectuali”, Constantinescu și Iohannis, au folosit sentimentul că sunt parașutați într-o lume străină și măcar au făcut lucruri curajoase. Dacă tot erau outsideri, au știut să folosească unele momente. Independența temperamentală care îi izola, era cumva partea lor de consolare, care îi împuternicea.
Iar raportarea la serviciile secrete a fost o dovadă.
Constantinescu a busculat și a schimbat forma sistemului de „intelligence” din România. Iar Iohannis l-a înlăturat pe Coldea. Să nu uităm ce șoc a fost atunci.
Prim-adjunctul Coldea ajunsese în faza în care interpreta de unul singur regulile SRI: credea că îi poate plăti Ghiță concediile și asta înseamnă că îl folosește pe omul de afaceri drept sursă. Iohannis n-a considerat că așa ceva e normal și posibil. Și președintele a arătat-o.
În ceea ce-i privește, așa „lunatici” cum au fost considerați, Emil Constantinescu și Klaus Iohannis au folosit clipele de grație. Au dat un spațiu speranței din sistem. La rândul lor, cetățenii și-au zis că uite, se mișcă ceva.
La capitolul decizii curajoase, Nicușor Dan nu are, până acum, niciuna. Așa că a ajuns să fie sfidat pe față.
Ambuscada de la CSM
Ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile între magistrați și președinte este un excelent test. Nicușor Dan s-a dus la CSM în stilul lui. Pe ultima sută de metri. Fără niciun sprijin al echipei. Fără discuții firești, în avans, despre cadrul discuției.
Normal că cei din CSM s-au simțit ciudat. Îl invitaseră încă de la începutul mandatului și nu le-a răspuns nimic, potrivit informațiilor din instituție.
Iar când s-a dus, a părut că îi busculează. Dar adevărata ambuscadă a avut loc dinspre magistrați spre președinte. Reprezentanții judecătorilor și procurorilor au refuzat, pur și simplu, să dialogheze cu el. Dan a plecat după 10 minute.
Disprețul
Asta nu e din cauza programării rapide. E altceva. Poate că e despre felul în care Nicușor Dan începe să devină irelevant. Și, cu mare probabilitate, e despre sentimentul de cetate asediată pe care îl au cei din justiție.
Unii dintre cei din „tabăra reformatoare” au sărit după ședință să-l critice. Remarcabil curaj post factum! L-ați avut acolo pe președintele României. V-a invitat să discutați. Să-l contraziceți.
Unii nu l-ați înfruntat pentru că nu dă cu sistemul de pământ. Alții îl disprețuiți așa cum disprețuiți orice om fără Facultatea de Drept. E cam mult.
