Sari direct la conținut

Nikola amână lansarea Badger, primul pick-up cu pile de combustie pe bază de hidrogen

HotNews.ro
Badger, Nikola Motors, Foto: youtube.com
Badger, Nikola Motors, Foto: youtube.com

Nikola a amânat miercuri un eveniment în cadrul căruia producătorul de camioane electrice și cu hidrogen urma să prezinte cu mare fanfară noul său pickup Badger, fapt care reprezintă un nou eșec pentru tânăra companie, aflată în frământări timp de câteva săptămâni, potrivit AFP.

Oficial, compania a amânat „Nikola World”, care urma să aibă loc în zilele de 3 și 4 decembrie în Phoenix, Arizona (sud-vest), din cauza restricțiilor statului asupra adunărilor din cauza Covid -19. Compania nu a mai anunțat o nouă dată pentru lansare.

După semnarea, pe 8 septembrie, a unui acord cu producătorul General Motors, care urma să-i dea legitimitate, o firmă de investiții a publicat un raport în care acuza producătorul de o farsă vastă bazată pe minciunile fondatorului său, Trevor Milton.

Acesta din urmă a demisionat la jumătatea lunii septembrie din funcția sa de președinte al consiliului de administrație, înainte de a fi acuzat de două femei de agresiune sexuală.

Acordul cu General Motors, care prevede ca producătorul auto din Detroit să ia 11% din Nikola, îi vinde bateriile electrice Ultium și pilele de combustibil Hydrotec și îl ajută să își construiască Badgerul, urma să fie finalizat miercuri.

Dar „tranzacția nu este încă încheiată”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al GM.

Sistemul de propulsie cu pile de combustie pe bază de hidrogen are la bază procesul de electroliză pentru realizarea energiei electrice necesare motoarelor electrice, potrivit infotrucker.ro. În mod obligatoriu, sistemul include și o baterie de mici dimensiuni pentru stocarea unei cantități de energie, aceasta urmând să fie folosită în cazuri extreme.

Badger ar fi echipat cu un sistem de propulsie capabil să ofere peste 900 de cai putere. Autonomia a fost calculată conform standardului american EPA. În plus, Nikola își calcă pe orgoliu și anunță că nu exclude lansarea unui Badger cu baterii. În cazul acestuia din urmă, autonomia va fi de circa 500 de kilometri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro