Nimeni nu e mai presus de care lege? (de Cristian Ghinea)
Presedintele Basescu spune ca „nici parlamentari, nici jurnalisti nu pot fi deasupra legii”.
Corect, nu? Ce-ti poti dori mai mult decit un presedinte care tine ca la ochii din cap la acest principiu? Ei bine, e doar aparent corect, in acest caz vorbim despre un mod aberant de a intoarce un principiu corect chiar impotriva spiritului care l-a propulsat in legea fundamentala.
Evident, vorbim despre cazul ziaristului arestat pentru ca avea in posesie secrete de stat. Nu voi face o pledoarie pentru nesupunere civica, spunind ca avem o lege stupida care nu trebuie aplicata pentru ca aduce atingere unor interese publice superioare.
Nesupunerea civica este o arma cu traditie, aplicabila atunci cind o lege e nedreapta in raport cu un principiu mai inalt valorizat de societate sau de o parte a societatii.
Exemplul clasic este lupta pentru drepturile americanilor de culoare, care a plecat de la refuzul unei femei de a respecta segregatia in autobuze, desi aceasta era legala atunci. Recent, o jurnalista de la New York Times a preferat sa incalce legea decit sa-si dezvaluie o sursa.
Asadar, exista legi deasupra caruia merita sa fii si a compara acest gen de actiune civica cu lupta parlamentarilor romani pentru a-si apara impunitatea este cel putin un caz nefericit de retorica prezidentiala care o ia pe aratura.
Dar nici macar nu vorbim despre un caz dramatic de nesupunere civica. Din simplul motiv ca procurorii au aplicat un articol din Codul Penal ignorat pina acum si scos de la naftalina pentru ca „organele” vor sa-si arate muschii.
Vorbim despre o ramasita de drept sovietic anulata implicit de legi mai noi si de precedente europene, iar Presedintele se face ca nu intelege atita lucru.
Ca sa fac o comparatie, exista in Romania o lege a presei data pe vremea lui Ceausescu, care spune ca presa e vocea Partidului Comunist pe calea realizarii societatii bla-bla-bla.
Nimeni nu este mai presus si de aceasta lege aflata in vigoare pe hirtie? De fapt, legea presei a fost anulata implicit de Constitutie si de alte legi, macar de aceea prin care era interzis PCR. Altfel, in logica prezidentiala ziaristul are obligatia legala de a scrie dupa dictarea unui partid interzis tot de lege.
Nu exagerez deloc, acel articol din Codul Penal care pedepseste detinerea de informatii clasificate este anulat de legea sigurantei nationale din 2002 si de jurisprudenta europeana, care dupa Constitutie bate legea interna. Si, nu in ultima instanta, de bunul simt.
Protestul APDOR-CH argumenteaza excelent: „Odata cu adoptarea Legii nr. 182/2002 obligatia de a proteja informatiile secrete de stat revine numai «persoanelor autorizate». Art. 16 din aceasta lege prevede expres ca numai persoanele autorizate care emit, gestioneaza sau intra in posesia informatiilor secrete au obligatia de a le proteja.
Intrucit jurnalistii, ca si publicul, nu intra in sfera persoanelor autorizate la care se refera articolul 16, rezulta ca pentru acestia nu mai exista obligatia de a proteja informatiile secrete de stat.
Schimbarea conceptiei privind titularii obligatiei de a apara aceste secrete are ca efect si abrogarea implicita a alineatului 4 al articolului 169 din Codul Penal, text care instituia obligatia oricarei persoane de a proteja secretele de stat.
O astfel de sustinere este cit se poate de logica: odata ce o informatie a iesit din sfera secreta – fapt implinit in momentul in care datele/informatiile au intrat in posesia presei – informatia isi pierde caracterul secret, iar acesta nu mai poate fi re-obtinut.
De altfel, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca «informatiile privind siguranta nationala, odata intrate in spatiul public, nu mai pot fi interzise, retrase si nici autorii diseminarii informatiei pedepsiti …»”.
Daca cititorii isi amintesc, atunci cind PSD a propus legea din 2002, au fost proteste intense tocmai pentru ca in proiectul initial se prevedea obligatia fiecarei persoane de a apara secretele de stat. Argumentul de atunci spunea ca daca gasesti in tramvai o geanta cu secrete, te paste puscaria.
Oricit de trivial, exemplul e foarte valabil. In primul rind, cetateanul care gaseste geanta nu e obligat sa aiba habar ce si cum e secret sau ce si cum se secretizeaza.
In al doilea rind, statul nu imi poate impune o obligatie pentru o activitate cu care n-am nici in clin, nici in mineca, ba chiar ii platesc pe niste indivizi sa apere acele secrete. Indivizi care in cazul de acum s-au dovedit incompetenti.
Incompetenti, dar pusi pe fapte mari. Pus intr-o situatie penibila (secrete militare nu doar interne, ci si ale aliatilor externi circula prin tirg), sistemul a reactionat violent, calcind in picioare principii legale simple.
Principii care altfel par solid inradacinate in Romania, pina cind se intimpla ceva de genul acesta si baietii veseli vor sa demonstreze ca, orice s-ar intimpla, ei sint tot acolo si se comporta cum stiu, in vreme ce adunatura de civili vorbeste de integrare, democratie si alte prostii daunatoare
securitatii nationale. Cam acelasi gen de baieti veseli care se opun din nou schimbarii legii CNSAS, pe motiv ca nu se face ca niste civili sa le vada dosarele. Desi acei civili sint demnitari votati direct de Parlament care au depus juramint sa pastreze secretul.
Nu conteaza, tot niste pirliti de civili ramin, care le ameninta lor securitatea nationala.
Excelentul film Marele jaf comunist al lui Alexandru Solomon descrie reactia militienilor si securistilor imediat dupa eveniment. Dupa ce masina Bancii Nationale a fost jefuita, „organele” au arestat sute de oameni fara legatura cu cazul, care doar erau prin zona sau lucrau la banca.
Fochistul bancii a fost batut pina a murit si corpul returnat familiei fara comentarii. Genul asta de reactie disproportionata e un fel de marca a organelor impotente, dar abuzive.
Pentru ca risca sa se faca de ris, organele reactioneaza dispropotionat, intr-o tendinta stupida de a arata ca detin controlul. Exact asta s-a intimplat in aceste zile, in care un ziarist e scos cu mascati din casa.
Forta inutila, legi desuete luate in serios doar cind si cind, mascati plimbati pe strada ca semn al fortei statale lipsite de responsabilitate, procurori nadusiti de propria importanta, mascarada la televizor.
Am mai vazut asta cind cu „Armaghedon II”, momentul in care Adrian Nastase a dovedit ca nu era mai mult decit un nomenclaturist resapat. Si ce retorica frumoasa a legii care e mai presus de toti avea (si mai are) domnul Nastase!