Nimeriada

Ce asemanare fizio-noimica! Din profil, Victor Piturca e leit Comisia juridica a Camerei. Din fata, e totuna cu plenul Senatului. Intreg si in calitate de conducator, Piturca e picatura din mutra de dulce viclenie a istoriei noastre umane, in toate fentele si in toata cumplita ei lipsa de opera.

Sa nu ne ratam simbolurile! Locul si soclul acestui monument ecvestru in trening sunt in Piata Revolutiei, calarind de-a-ndoaselea, cu bratele cazute inert, cu privirea ferita, carmuind cu spatele la publicul larg. Prea mult pentru un antrenor si prea de tot, dupa trei amarate euro-meciuri de fotbal? Dar tocmai asta e problema: discutam lipiti de termeni sportivi o realitate care s-a revarsat in fotbal, dar stampileaza din adancime tot ce nu mai producem: elan, convingeri si viitor.

Cine n-are timp sau nu vrea sa citeasca istorie va gasi, in fotbalul secretat de Piturca, tot ce ne defineste si ne deregleaza in formele de viata cu adevarat importante. Mingea nu sare departe de datul si datele nationale. Povestea fotbalului romanesc la Euro 2008 nu e istoria unei esec sportiv, ci expresia unei negatii.

Un mod de viata minor care alinta frauda, se inchide in refuz si curteaza obraznic norocul. Dar peste toate: o teama profunda de competitie deschisa, o infirmitate care a exclus demult cinstea, onoarea, curajul si celelalte virtuti care instruiesc, prin rana si infrangere, caracterul.

Schimbarea la pauza si la fata a Romaniei n-a venit. Era de asteptat. De unde setea de fapte si izvorul curajului, cand toata istoria noastra politica si personala e copiata, nu cucerita, infiata de impostura si deformata de combinatii clandestine? Ati vazut, in nefericitul, nejucatul si refuzatul meci cu Olanda: Romania e ingrozita de aparitia sansei directe, de momentul in care trebuie sa arate ca vrea, cu adevarat, ce spune, prin propriile angajamente, ca vrea. De victoria la lumina, de saltul in faptul brut care presupune convingerea urmata pe stomacul gol, aparata cu ghearele si cu dintii – la modul pur croat, polonez sau ruso-olandez.

In locul acestei dezmeticiri si dezlantuiri finale, Romania politica si surata ei din fotbal pun in joc un amestec de blocaje, capcane si eschive. Intotdeauna: frica sireata, mutenia de tufa si smecheria mica. Niciodata: lupta si asaltul. Obisnuinta indelung cultivata acasa spune ca nimic nu e inevitabil si ca totul e evitabil. In forma ei suprema, aceasta lectie e intrupata de justitie si de lipsa ei permanenta de verdict.

Legea nu e un adversar, pentru ca nimic nu e un adversar. Avem doar clienti si prilejuri, nu tinte nenegociabile. Iar daca dam de vreo Olanda sau de vreun alt taram in care aranjamentul, mita si minciuna nu lucreaza, ne ramane superstitia tampita, legamantul obscur cu intamplarea. Am visat absurd si rugator ca olandezii se vor invinge, cumva, singuri, in numele si in folosul nostru.

Aici, in aceasta lasitate care cheama la lupta imprejurarile ce nu tin de noi, dar trebuie sa ne aiba in grija, se afla centrul fara de centru al vietii noastre ciudate, de indolenta si autosabotaj. Ceva mai crunt si mai intins decat mineriada: nimeriada.

Cotidianul.