Sari direct la conținut

Nintendo este dată în judecată în Europa pentru că s-ar uza nepermis de repede controllerele consolei Switch

HotNews.ro
Nintendo Joy Con controller, Foto: Nintendo
Nintendo Joy Con controller, Foto: Nintendo

Compania japoneză Nintendo va fi dată în judecată la nivel european de un grup de protecția consumatorilor, după ce 25.000 de posesori de console Switch s-au plâns de faptul că se uzează nepermis de repede controllerul. Asociația Le Bureau Européen des Unions de Consommateurs (BEUC) spune că în 88% dintre cazurile semnalate controller-ul Joy-Con a avut probleme serioase de funcționare încă din primii doi ani de folosire.

Plângerile au plecat din Franța unde peste 9.000 de clienți au semnalat faptul că acest controller se uzează nepermis de repede, iar asociația BEUC vrea să acționeze Nintendo în justiție la nivel european, existând acum în total 25.000 de plângeri de la clienți din Franța, Belgia, Olanda, Portugalia, Italia, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Grecia.

Asociația acuză Nintendo că intenționat a produs acele controllere pentru a se strica mai repede decât este normal, astfel încât clienții să fie nevoiți să cumpere altele. Controller-ul Joy-Con costă aproximativ 350 de lei.

În plângerile inițiale din Franța erau descrise cazuri precum uzură prematură a circuitelor și o problemă de etanșeizare care face să intre prea mult praf la joystick.

Defectul face ca în jocuri, personajul controlat de user să se miște singur, chiar și când userul nu atinge manetele sau butoanele.

Asociația BEUC spune că niponii trebuie să răspundă pentru ”uzura prematură” a produsului și, până atunci, compania ar trebui să repare gratuit manetele și să-și informeze clienții corect.

Surse: AFP, Bloomberg

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro