Sari direct la conținut

Nissan va produce in Marea Britanie si Portugalia baterii pentru masini electrice

HotNews.ro

Alianta Renault – Nissan a anuntat ca va investi circa jumatate de miliard de euro pentru a construi in Portugalia si Marea Britanie uzine care sa produca baterii litiu – ion pentru viitoarele masini electrice ale aliantei care vor fi lansate peste trei ani pe plan mondial.

Uzina din Marea Britanie va avea 350 de angajati si va fi situata la Sunderland, langa uzina unde japonezii produc automobile. Investitia va fi de circa 200 milioane euro in urmatorii cinci ani, iar reprezentantii autoritatilor spera ca alianta va decide sa asambleze si masini electrice la uzina unde in prezent sunt produse modele conventionale Nissan.

In Portugalia, alianta a semnat un parteneriat cu autoritatile si locul uzinei urmeaza a fi ales in curand. Investitia va fi de 250 milioane euro, iar numarul de angajati va fi de 200. Portugalia s-a angajat sa implementeze un program de creare a unor statii de incarcare pentru masinile electrice, iar peste doi ani ar trebui sa existe pe teritoriul tarii iberice 1.300 de locuri unde masinile electrice vor putea fi incarcate.

In schimb, alianta Renault – Nissan promite ca va aduce primele sale masini 100% electrice in primavara lui 2011, dar modelele vor fi lansate mai intai in SUA si Japonia.

Fiecare din cele doua uzine va produce anual 60.000 de baterii, iar Renault – Nissan discuta si cu alte guverne europene posibilitatea de a construi baterii in tari de pe continent.

Alianta vrea ca vehiculele 100% electrice sa fie lansate la nivel mondial in 2012, dar pana atunci incearca sa semneze cu cat mai multe guverne parteneriate prin care statele sa construiasca retele pentru incarcare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro