Sari direct la conținut

Noaptea literaturii europene 2016: 12 autori, lecturi, performance-uri, discutii, expozitii si proiectii in centrul Bucurestiului

HotNews.ro
Noaptea literaturii europene 2016, Foto: João Fazenda
Noaptea literaturii europene 2016, Foto: João Fazenda

​Cea de-a cincea editie a Noptii de literatura europene la Bucuresti, un eveniment al Retelei Institutelor Culturale Nationale din Europa (EUNIC), care se desfasoara anual in mai mult de 70 de orase din toata lumea, va avea loc pe 9 septembrie, de la ora 19.00, in centrul capitalei, intre str. Pictor Arthur Verona, Piata Lahovary si str. Vasile Lascar.

Va invitam la Piua Book Bar, la Carturesti Verona, la Casa Ion Mincu (sediul OAR), pe terasa Teatrului Tandarica sau in Spatiul Public European, pentru a afla cum au trait familiile turcesti in cea de a doua jumatate a secolului XX la Istanbul, ce legaturi pasionale ii uneau pe scriitorii Ingeborg Bachmann si Paul Celan, ce citesc astazi adolescentii din Germania sau cum arata lumea povestilor fanteziste poloneze. Patrundeti in mirajul tineretii si iubirii Italiei anilor ’30, aflati despre istoria dureroasa a Varsoviei din anul 1939 sau despre istoria recenta a Romaniei de dupa caderea lui Ceausescu – perceputa prin ochi maghiaro-romani -, comemorati impreuna cu Spania 400 de ani de la moartea lui Miguel Cervantes sau aflati cum portughezii instaleaza astazi teama la ei acasa”, a declarat Elisabeth Marinkovic, Presedinta Cluster-ului EUNIC Romania, Atasat cultural, Directoarea Forumului Cultural Austriac.

In centrul acestei nopti, vor sta 12 autori din Austria, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia, Ungaria si Romania.

  • Operele acestora vor fi prezentate publicului bucurestean in forme diverse, precum: lecturi, performance-uri, discutii, expozitii sau proiectii.

Si, pentru ca in 2016 este o editie aniversara, Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti se va incheia cu un after-party la Piua Book Bar.

„Platforma de dialog pentru profesionistii din lumea cartii” este una din noutatile editiei 2016, proiect care va demara cu o prima intalnire intre traducatori literari si editori, moderata de Simona Sora la care vor participa Dinu Flamand, Peter Srager, Bogdan Ghiu, Dana Verescu, Vlad Russo, Bogdan-Alexandru Stanescu, Lidia Bodea, Laura Albulescu.

La aceasta editie, organizatorii Noptii Literaturii Europene la Bucuresti in parteneriat cu „Carte peste Carte” vor strange carti pentru dotarea bibliotecii orasenesti din Targu Frumos, judetul Iasi.

Ilustratia afisului din acest an este semnata de Joao Fazenda, artist portughez, proaspat premiat cu Premiul National pentru Ilustratie, in Portugalia. , artist portughez, proaspat premiat cu Premiul National pentru Ilustratie, in Portugalia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro