Sari direct la conținut

Noi amenzi pentru nereguli RCA: Euroins, peste 3 milioane de lei. Groupama – peste 60.000 lei

HotNews.ro
Kiril Boshov si Tanja Blatnik, Euroins, Foto: Hotnews
Kiril Boshov si Tanja Blatnik, Euroins, Foto: Hotnews

​​Euroins, liderul pieței RCA cu 3,1 milioane de polițe în vigoare, a fost amendată cu peste 3 milioane de lei pentru înregistrare fonduri neconforme și întârzieri la plata despăgubirilor și la constatarea daunelor RCA, a anunțat joi ASF. Și șefa Euroins, Tanja Blatnik, a fost amendată. În plus, Groupama a fost amendată cu 62.900 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități și constatare daune RCA cu întârziere.

Ce sancțiuni a anunțat joi ASF:

  • Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea societății cu amendă în valoare de 2.398.700 de lei pentru înregistrare fonduri neconforme și cu amendă cumulată în valoare de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități, constatare daune RCA cu întârziere și subevaluare rezervă de daună avizată.
  • Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea doamnei Tanja Blatnik, CEO Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu amendă în valoare de 98.500 de lei pentru transmitere raportări neconforme.
  • Groupama Asigurări S.A. – sancționarea societății cu avertisment și amendă în valoare de 62.900 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități și constatare daune RCA cu întârziere.
  • Transilvania Broker de Asigurare S.A. – sancționarea societății cu avertisment scris pentru faptul că informațiile/datele înscrise în contractul de asigurare sunt incorecte și neclare.”

Euroins a dat în judecată ASF pentru sancțiuni anterioare

Euroins, cel mai mare asigurător RCA după falimentul City Insurance, a dat în judecată recent Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), solicitând anularea unei decizii emise anul trecut de această autoritate. La solicitarea HotNews.ro ASF a precizat că în acest dosar Euroins contestă decizia prin care a fost sancționată cu peste 3,5 milioane de lei și stabilirea unor măsuri de redresare financiară.

Ce spune Euroins despre motivele pentru care a deschis acest proces împotriva ASF?

  • „Nu negăm că în trecutul companiei, Euroins a avut unele provocări legate de interpretarea normelor tehnice, specifice industriei asigurărilor. Contestăm însă valoarea ultimei amenzi, mai ales că acele concluzii nu sunt valabile în prezent, când Euroins îndeplinește toți indicatorii financiari. Reducerea amenzii ar însemna folosirea acelei sume adiționale in investiții suplimentare în digitalizare, produse noi și îmbunătățirea relației cu clienții.”, a declarat în luna februarie 2022, Kiril Boshov, presedinte al Consiliului de Administrație al Euroins România.

Culisele sancțiunilor ASF la Euroins: De ce decizia a venit la 2 luni de la finalizarea controlului, cât de grave sunt neregulile găsite și ce urmează

ASF a anunțat în data de 22 decembrie 2021 amenzi de peste 5,8 milioane lei la Euroins, liderul RCA după falimentul City Insurance, și a obligat asigurătorul să prezinte în 2 luni un plan pentru restabilirea indicatorilor de solvabilitate. Decizia a venit însă după un control finalizat acum 2 luni și care a avut ca referință situația companiei la 31 martie 2021, iar Euroins a anunțat deja că și-ar fi remediat între timp problemele.

La solicitarea HotNews.ro, Valentin Ionescu, directorul general al Direcției de asigurări-reasigurări din ASF, a oferit mai multe explicații legate de acest control și durata luării deciziei.

  • „Controalele periodice sunt stabilite cu 1 an înainte. Echipele de control au o dată de referință, o perioadă din urmă pe care o verifică.
  • În cazul de față, data de referință a fost 31 martie 2021. Echipa de control a început acest control la sfarșitul lunii mai. Procedurile au fost finalizate la finele lunii octombrie. În luna noiembrie nota de control a fost analizata de alte direcții din ASF, de direcția juridică, și în paralel s-au pregătit documentele pentru ședința de Consiliu.
  • Astfel, în ședința de Consiliu de săptămâna trecută a fost discutată nota echipei de control și aprobate propunerile din notă. Practic a fost valorificat controlul la Euroins, s-au închis toate etapele controlului.
  • După ședința de Consiliu, deciziile (sunt 2 decizii, iar una are 70 de pagini) au fost semnate de juridic, de echipa de control, au fost verificări de conformitate, semnate de președinte și trimise societății. Abia după ce societatea a luat la cunoștință, am făcut publice deciziile luate.”, a declarat joi pentru HotNews.ro Valentin Ionescu, director general asigurări în ASF.

Ce nereguli au fost depistate: Întârzieri la plata daunelor și regreselor și daune subrezervate. Deficitul de lichiditate nu este mare, poate fi rezolvat – spune directorul ASF

Directorul geneal al ASF a mai precizat că echipa de control a verificat câteva mii de dosare.

Ce nereguli a depistat echipa de control a ASF și cum răspunde oficialul ASF celor de la Euroins care susțin că ‘în ultimele 12 luni, compania a beneficiat de o serie de majorări de capital în valoare totală de peste 300 de milioane de lei, infuzii de capital care au dus la remedierea tuturor provocărilor financiare, inclusiv cele existente în trecut și identificate de ASF’?

  • „Am constatat întârizeri la plata daunelor, la plata regreselor către alte societăți de asigurare. Ne interesează ca Euroins și restul societăților de asigurare să-și plăteasca corect și la timp daunele către clienți, persoane fizice și juridice.
  • Ce am identificat cu data de referință 31 martie a fost penalizat prin cele 2 decizii. Cele două amenzi trebuie plătite și apoi ei pot contesta în instanță. Asta dacă nu cumva obțin o suspendare a deciziei în instanță. Nu sunt sigur, pentru că nu sunt jurist. 50% din veniturile din amenzi se duc la bugetul de stat, potrivit legii. Planul de masuri pe care ei trebuie să ni-l trimită vizeaza să ne spuna în maxim 2 luni ce masuri au luat pentru ajustarea deficientelor identificate de ASF la 31 martie 2021.
  • Într-adevăr au făcut majorari de capital, dar unele au fost făcute ulterior datei de referință. În maxim 2 luni trebuie deci să ne justifice cum remediază problemele identificate de noi la 31 martie 2021.
  • Pe lângă întârzieri la plată, unele dosare de daună erau subrezervate. Ce înseamnă asta? Rezerva de daune avizate pe unele dosare verificate era mai mică decat consideram noi ca ar trebui să fie. Ca urmare a acestei subrezervări, a reiesit că au un deficit de lichiditate. Nu este mare, societatea poate reface acest deficit, care face ca SCR indicatorul de solvabilitate să fie sub 1, cât este limita legală. Ca urmare ei trebuie să aduca lichiditate în companie astfel încât să-și restabilească acest indicator.
  • Ei trebuie să ne spună acum și cum stau financiar la data de 30 septembrie 2021, să calculeze indicatorii SCR si MCR.
  • Ca o concluzie finală, deficiențele identificate de noi sunt sustenabile și cred ca Euroins le va rezolva în sensul că vor aduce lichiditatea necesară.”, a precizat Valentin Ionescu.

Ce obligații are Euroins în perioada următoare? Potrivit legii, spune oficialul ASF, de la decizia care i-a fost comunicată în această săptămână, Euroins are maxim 6 luni pentru a-și restabili indicatorul de solvabilitate (SCR). În plus, are la dispoziție 2 luni pentru a trimite către ASF planul de măsuri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro