Noi drumuri radiale între București, noua șosea de centură și localitățile vecine – Acord semnat la Ministerul Transporturilor cu Primăria Capitalei
Un protocol pentru realizarea a circa 100 de km de drum nou, de tip radial, care să unească Capitala și localitățile din jur de actuala centură și viitoarea Autostradă de Centură a Capitalei (A0) a fost semnat vineri la sediul Transporturilor.
„PROTOCOLUL privind colaborarea instituțională dintre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Județul Ilfov-Consiliul Județean și Municipiul București în vederea realizării și implementării – Drumurilor radiale care ajută la creșterea atractivității investiției autostrăzii A0 – Inel București”, a fost semnat vineri la sediul Ministerului Transporturilor.
Protocolul vine după ce Primăria Capitalei a decis în urmă cu o săptămână că se va asocia cu Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Ilfov pentru a realiza o rețea radială de drumuri de aproape 100 de km între București, noul inel de centură A0 și localitățile din Ilfov. Valoarea investițiilor este estimată la 700 milioane de euro, bani ce ar urma să vină din fonduri europene, bugetul local și bugetul de stat.
Proiectul se numește Drumuri Radiale – Orbital București și a fost realizat de Ministerul Transporturilor la nivel de studiu de prefezabilitate. Joi, Consiliul General va decide dacă se asociază cu Consiliul Județean Ilfov și Ministerul Transporturilor pentru realizarea proiectului. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, mai departe de realizarea studiului de fezabilitate ar urma să se ocupe Asociația de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitană București-Ilfov, iar drumurile trebuie introduse în Planul de Mobilitate Urbană București Ilfov, iar apoi autoritățile locale trebuie să identifice sursele de finanțare și să se apunce de treabă.
”Drumurile radiale, care ajută la creșterea atractivității investiţiei autostrăzii A0 – Inel București prin conectarea acesteia la municipiul București și la aria metropolitană, sunt în număr de 10 și însumează o lungime totală estimată de 96.11 km. Drumurile radiale înglobate într-un singur proiect denumit Orbital București au fost trasate respectând obiectivele proiectului, astfel încât, acestea leagă marile bulevarde radiale ale municipiului București și a DNCB cu A0, dar și conexiuni între localități din aria metropolitană la A0, intersectând un număr total de 30 UAT-uri. Astfel, s-au propus noduri și descărcări rutiere în număr de 30 pentru conectarea acestor drumuri radiale. Structura drumurilor radiale va fi la profil 2+2. De asemenea, pe lângă aceste 10 drumuri radiale se propun și două noduri rutiere ce fac parte din proiectul Orbital București. Pe de altă parte, configuraţia drumurilor radiale propuse cuprinde și benzi dedicate transportului public de pasageri sau spațiu dedicat implementării unor soluții de transport pasageri de mare capacitate și prietenoase cu mediul (de tipul tramvaielor articulate).Costul estimat al proiectelor este de 590.85 mil. euro fără TVA și 703.12 mil. euro cu TVA. De asemenea, costul pe km este de aproximativ 7.32 mil. euro cu TVA”, se arată în anexa aferentă protocolului de colaborare dintre cele trei instituții.
Care sunt cele 10 drumuri radiale care vor porni din Capitală
- DR1 – Vest Expres, are o lungime de 8.98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara, având un cost estimat de 75.11 mil. euro cu TVA.
- DR2 – Autostrada A1, are o lungime de 12.02 km și scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 a Autostrăzii A1. Costul estimat este de 42.90 mil. euro cu TVA.
- DR3 – Giulești Expres, drum radial care are o lungime de 10.37 km, conectează Săbăreni la Autostrada AO, se prelungeşte până la DNCB apoi realizează legătura cu Calea Giuleşti. Costul estimat este de 72.62 mil. euro cu TVA.
- DR4 – NordExpres, cu o lungime de 12.59 km realizează conexiunea localităţii Corbeanca la Autostrada A0 apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102.39 mil. euro cu TVA.
- DR5 – Pipera Expres, are o lungime de 10.53 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB- Pipera – Băneasa Nord. Costul total estimat este de 85.97 mil. euro cu TVA.
- DR6 – Afumaţi Expres, drumul radial ce realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o variantă de ocolire a localității Afumaţi. Are o lungime de 4.39 km și un cost total de 34.14 mil. euro cu TVA.
- DR7 – Est Expres are o lungime totală de 6.10 km și conectează Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura municipiului București la A0 prin Dobroiești-Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58.34 mil. euro cu TVA.
- DR8 -Splai Expres cu o lungime de 5.49 km conectează Autostrada A0 cu municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36.51 mil. euro cu TVA.
- DR9 – Sud Expres, are o lungime de 13.86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei/ Gara Progresu. Costul estimat este de 96.44 mil. euro cu TVA.
- DR10 – Măgurele Expres, realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9.62 km și un cost total estimat de 76.65 mil. euro cu TVA.
De asemenea, în proiectul Orbital București, sunt propuse două noduri rutiere principale, care au rolul de a conecta reţeaua rutieră existentă la Autostrada A0:
- Nodul rutier 1 realizează conectarea drumul județean DJ 200 la Autostrada A0 pe teritoriul localității Ștefăneștii de Jos; are un cost total estimat de 7.14 mil. euro cu TVA.
- Nodul rutier 2 propus pentru realizarea legăturii între drumul național DN3 la Autostrada A0 (Pantelimon); cost total estimat 14.90 mil. euro cu TVA.