Sari direct la conținut

Noi probleme pentru Uber. Compania a fost dată în judecată în Australia

HotNews.ro
Uber, Foto: Captura YouTube - Uber
Uber, Foto: Captura YouTube - Uber

Compania americană Uber se confruntă cu o nouă provocare judiciară, de data aceasta venită din Australia. Acolo, mai mult de 6.000 de șoferi de taxi și de operatori de închirieri mașini au dat în judecată firma. Acuzațiile sunt în principal legate de concurența neloială față de șoferii de taxi și față de alți operatori din industria transportului de persoane. Conform acestora, Uber a operat ilegal în Australia prin obținerea unor avantaje necinstite în comparație cu celelalte firme care au respectat legile țării, scrie CNN.

Firma australiană de avocatură Maurice Blackburn a declarat vineri că dosarul împotriva Uber a fost depus la Curtea Supremă.

„Uber transmite ideea că vor să facă lucrurile diferit, dar în realitate, așa cum suntem cu toții de acord – asta a însemnat să opereze într-un mod ilegal, prin folosirea unor programe precum «Greyball»”, a spus Elizabeth O’Shea, avocată în cadrul firmei Maurice Blackburn.

Greyball a fost un program software care împiedica autoritățile de reglementare și de aplicare a legii să monitorizeze aplicația Uber. Compania americană a folosit programul în Australia, China și Coreea de Sud. În 2017, când s-a aflat despre faptul că Uber folosește acest program, reprezentanții companiei au declarat că Greyball era menit să protejeze șoferii săi, în niciun caz să împiedice munca autorităților. În cele din urmă, compania a interzis folosirea acestui program din cauza scandalului provocat.

Poziția Uber a fost oferită de către un purtător de cuvânt care a declarat că Uber neagă acuzațiile și că se vor apăra în cazul unui proces.

Firma de avocatură nu a dezvăluit câte daune va cere, dar este posibil ca acest caz să jongleze cu sume imense, la nivelul sutelor de milioane de dolari australieni

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro