Noi sintem poporul si ne-am tras o palma

Nu trebuie sa stii ruseste ca sa pricepi ca un popor poate gresi. De acord, popoarele fac pina la urma ce vor. Nimic nu le poate opri sa o ia la vale sau sa urce rabdator. Dar asta nu e intotdeauna o calitate.

Trebuie laudati romanii care au stat acasa pe 25 noiembrie? Nu exista nici un temei pentru asa ceva. Cei ce o fac, totusi, dau o majoritate de presa bizara si piloteaza o mentalitate pre-democratica. Unde e discernamintul popular exprimat pe 25 noiembrie prin absenta? Sa vedem alibiurile.

S-a spus ca poporul nu a priceput ce e uninominalul. Nici nu trebuia. Oamenii trebuiau lamuriti ce face, nu ce e uninominalul. Presa care tine, acum, intre dinti fantasma unei natiuni de doctori in sisteme de vot trebuia sa explice ca uninominalul e solutia pentru urgentele imediate ale Romaniei. Din acest punct de vedere, nu conteaza daca uninominalul e mai putin sofisticat decit alte sisteme. Apropo, observatia cu sase state-dictaturi din 12, cite folosesc uninominalul, e prostia anului. Au ajuns acele state dictaturi pentru ca folosesc uninominalul? Si cum de a scapat Anglia din capcana? Singurul lucru care conteaza cu adevarat e ca uninominalul poate bloca infectia: dezmatul parlamentar romanesc. Un Parlament ales prin uninominal poate livra o majoritate cu care se poate lucra. Asta e tot. Si de asta insista Basescu, in continuare, sa salveze (ceva din) votul uninominal. Era asa greu de explicat? Cind un corespondent iti trimite stiri false, nu cauti altul, care iti da doar jumatate din stiri false. Cauti unul care isi face treaba. Sau acest tip de logica nu mai e valabil in presa?

S-a spus ca alegatorii sint satui de politica si ca au protestat, stind acasa. Impotriva cui? Impotriva sansei de a scapa de blocajul care ii scoate din minti? Daca e asa, atunci electoratul n-a facut decit sa-si comande o portie suplimentara de dezgust. E mai comod, ca orice comanda de acasa. Dar care e rezultatul? Un cerc vicios: noi protestam si tot noi avem grija sa avem de ce protesta mai departe. Sa tragem aer in piept si sa facem, o clipa, pauza de patriotism. Vom recunoaste in acest vechi reflex popular romanesc un fatalism pervers: fuga de clarificare. Limpezirea presupune implicare, pe cind inactiunea nu obliga si, in plus, lasa loc de reprosuri ulterioare. Ne salvam, astfel, dreptul de a deplinge mai tirziu soarta pe care o ingrasam acum. Punem deoparte tainul critic din care se hraneste faimoasa vorbarie fara efect a vietii publice romanesti.

S-a spus ca poporul s-a proptit acasa si, de acolo, i-a ars o palma lui Basescu. Poate. Mai sigur e altceva. In cursul operatiunii ne-am tras o palma. Noi, noua si in raporturile cu propria istorie. Ramine cum am stabilit mai demult: istoria ne-o fac altii. Sau si mai intelept: istoria se face singura. Noi sintem martori. Primii 20 de ani au si trecut.