Sari direct la conținut

Noile prețuri la energie și gaze naturale vor fi adoptate vineri de Guvern: Alte măsuri economico-sociale vor fi propuse în ședința Executivului

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

„În această după amiază vom avea o ședință de Guvern în cadrul căreia vom aproba Ordonanța care va asigura predictibilitatea prețurilor la energie și gaze pentru 1 an de zile începând cu 1 aprilie anul acesta”, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă. Acesta a spus că tot azi miniștrii vor propune și alte măsuri economico-sociale.

  • „Pentru celelalte măsuri economico-sociale am discutat cu membrii Guvernului ca fiecare să identifice măsurile care se impun. Astăzi vom analiza aceste propuneri urmând ca ulterior să le discutăm în Coaliție și după aceea să putem să le aprobăm.”, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă.

Amintim că miercuri, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că în perioada următoare Guvernul o să vină cu un mix de măsuri care să sprijine populația și cetățenii în aceste vremuri tulburi, fără a prezenta însă alte detalii.

Care sunt noile prețuri la energie și gaze care vor fi valabile timp de 1 an de zile, începând din 1 aprilie

Ministerul Energiei a publicat, joi seara, în consultare publică proiectul de Ordonanţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, scrie Agerpres.

Astfel, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este mai mic sau egal cu 100 KWh, de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv şi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh.

Furnizorii de gaze naturale, obligați să facă stocuri în depozite

Furnizorii de gaze naturale vor avea obligaţia ca, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2022, să constituie în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii şi siguranţei în alimentarea clienţilor săi finali sau asigurarea consumului propriu şi suportabilităţii preţului de către aceştia, potrivit proiectului de Ordonanţă.

Conform documentului, întreaga cantitate de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET client direct trebuie să reprezinte minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliul propriu/consumului propriu.

De asemenea, furnizorii de gaze naturale/PET clienţi direcţi trebuie să înmagazineze gazele naturale în nume propriu, prin încheierea de contracte de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu unul dintre titularii licenţei de operare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi/sau prin încheierea, până la data de 31 octombrie, de contracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect cantităţi de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, înmagazinate de un alt furnizor de gaze naturale. Totodată, pot parafa contracte de mandat cu un alt furnizor, în vederea înmagazinării gazelor naturale.

Impozit de 80% pe veniturile suplimentare ale producătorilor de energie electrică

Proiectul de Ordonanţă menţine măsura impozitării cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, exceptate fiind capacităţile de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentului act normativ. Această măsură a fost introdusă în noiembrie anul trecut pentru producătorii de energie electrică şi în anii anteriori pentru cei de gaze naturale.

Actul normativ prevede faptul că toate cantităţile de energie electrică ce vor fi vândute de către producătorii de energie electrică aflaţi în portofoliul statului român şi titularii de acorduri petroliere care produc energie electrică nu vor fi luate în considerare la calculul venitului suplimentar.

Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă la un preţ stabilit de Guvern cantităţile rezultate din producțoa internă

Producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă la un preţ stabilit de Guvern cantităţile de gaze rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizorii clienţilor casnici şi ai producătorilor de energie termică sau direct către aceştia, potrivit proiectului de Ordonanţă, citat de Agerpres.

  • „În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă cu preţul de 150 lei/MWh cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici pentru a asigura, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, necesarul de consum al clienţilor casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale stabilit conform Anexei nr. 5”, se precizează în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Energiei.

Pentru vânzarea gazelor naturale către furnizorii producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică, preţul stabilit este de 250 lei/MWh.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro