Noile tehnologii atrag un nou tip de investitori în agricultură
Investitorii de pe piața de capital dezvoltă afaceri în agricultură. Eugen Voicu, specialist pe piețele financiare, împreună cu un grup de antreprenori români, a achiziționat, de la un investitor spaniol, o fermă în județul Teleorman. În prezent, exploatează o suprafață de 2.800 de hectare de teren, o parte fiind în proprietatea firmei pe care o dețin, o altă parte fiind teren luat în arendă.
Noii proprietari au investit aproape 5,5 milioane de euro, în afacerea agricolă, o parte importantă fiind alocată achiziției de mașini și utilaje fabricate după noile tehnologii, tractoare, semănătoare, combine, și un siloz. Cum s-a făcut finanțarea? Echipamente agricole în valoare de aproximativ două milioane de euro au fost luate în leasing și un împrumut de 500.000 de euro a fost utilizat pentru achiziția unui siloz modern.
Tractoarele moderne sunt ghidate prin GPS. Tractoristul devine, astfel, operator, în sensul că nu face decât să supravegheze din cabina utilajului funcționarea corectă a acestuia. Avantajul este că tractorul, comandat online, poate lucra non-stop, adică și noaptea, cu aceeași precizie, devierea de la traseul programat fiind de cel mult doi centimetri, spre deosebire de un tractorist care poate să aibă o abatere de la traseu de 20-30 de centimetri.
Semănătoarea modernă poate cultiva până la 200 de hectare pe zi, în funcție de tipul culturii, și este tractată de un tractor performant. Combina modernă este multifuncțională, în sensul că, în funcție de utilajul adăugat, poate recolta diverse tipuri de culturi. De asemenea, procesul de recoltare se derulează mult mai rapid, știindu-se faptul că recoltarea trebuie făcută într-un timp record, atunci când există o fereastră de oportunitate, pentru ca vremea nefavorabilă să nu compromită o parte din culturi.
Silozul modern, cu structură metalică, are o capacitate de stocare de 1.500 de tone. Un astfel de siloz are și un laborator propriu care monitorizează caracteristicile produsului însilozat, precum umiditatea ș.a.
Dar, noile tehnologii sunt încurajate și de programele derulate prin atragerea de fonduri europene. „Utilaje agricole moderne se pot achiziționa prin măsura 4.1a, al cărei scop este sprijinirea investițiilor în exploatațiile pomicole. Prin submăsurile 16.1 și 16.1a se pot depune proiecte inovative în sectorul agroalimentar, inclusiv în sectorul pomicol. Fondurile europene pot finanța funcționarea unei asociații deja constituite și proiectele care devin eligibile pentru absorbția de fonduri europene. Se urmărește, astfel, și se încurajează cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare, universități, consultanți din sectorul agroalimentar, în vederea creșterii gradului de inovare. În schimb, beneficiarii fondurilor au obligația de a disemina rezultatele obținute”, precizează Florentina Tudor, director general Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Munca în agricultură se schimbă. Devine computerizată, comandată online. Noile tehnologii sporesc productivitatea, și acest domeniu, multă vreme considerat rudimentar, devine tot mai atractiv. „Roboții” agricoli atrag un nou tip de investitori, „gulerele albe”.