Sari direct la conținut

Nokia a inceput livrarile noului smartphone N8

HotNews.ro
Nokia N8, Foto: Nokia.com
Nokia N8, Foto: Nokia.com

​Nokia a anuntat joi ca a inceput sa livreze in piata cel mai avansat smartphone din portofoliu, terminalul N8, dupa ce saptamana trecuta a atentionat ca va intarzia acest proces pentru a mai aduce ultimele ajustari, informeaza Wall Street Journal. Cei care au facut precomenzi vor receptiona primii noul telefon, insa Nokia a precizat ca acest proces va varia in functie de fiecare tara si operator telecom in parte, o larga disponibilitate urmand sa fie asigurata in urmatoarele saptamani.

Wall Street Journal noteaza ca cei care au facut precomenzi ar fi trebuit sa receptioneze telefonul pana la sfarsitul lunii septembrie, iar acum vor trebui sa astepte pana in octombrie dupa ce Nokia a avertizat saptamana trecuta ca livrarile vor fi intarziate cu cateva saptamani, fara a explica precis motivele.

N8 a atras cel mai mare numar de precomenzi inregistrate vreodata de Nokia pentru vreun produs si 100 de operatori de telefonie mobila au semnat contracte de furnizare a acestui telefon”, a spus Jo Harlow, vicepresedinte al diviziei smartphone in cadrul Nokia.

Producatorul finlandez spera ca N8, care dispune de noua versiune a sistemului de operare Symbian, sa concureze cu terminalele rivale ale Apple sau cele bazate pe platforma de operare open source Android a Google.

Modelul N8, anuntat in aprilie si prezentat martea trecuta la Londra de Nokia in cadrul summitului anual drept „smartphone-ul ideal pentru divertisment si cel mai bun telefon cu camera foto din lume”, dispune de o camera foto de 12 mega-pixeli, touch screen de 3,5 inch si posibilitati de realizare si editare de clipuri video in format HD si care va avea un pret estimativ de 370 euro (fara taxe si subventiile aplicate).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro