Sari direct la conținut

Nomura: Cehia, România și Ungaria se vor găsi într-o poziție economică dificilă

HotNews.ro
Bancnote de 500 de euro, Foto: snapshot/Future Image/C Hardt / Shutterstock Editorial / Profimedia
Bancnote de 500 de euro, Foto: snapshot/Future Image/C Hardt / Shutterstock Editorial / Profimedia

Există trei noi adăugiri pe lista întocmită de Nomura cu țările care se vor confrunta cu crize ale cursului de schimb valutar în anul următor, scrie Naftemporiki.

Vulnerabilitatea valutară a piețelor emergente este acum la cel mai înalt nivel din ultimele două decenii și oferă un „avertisment de rău augur” cu privire la creșterea riscurilor pe scară largă, spun reprezentanții Nomura.

Un scor Damocles de peste 100 sugerează că o economie este vulnerabilă la o criză a cursului de schimb în următoarele 12 luni. Patru țări – Egipt, România, Turcia și Sri Lanka – sunt în prezent expuse riscului unei crize valutare, cu scoruri Damocles peste 100.

Pandemia de Covid-19 a dat naștere la noi surse de vulnerabilități ale piețelor emergente, spune Nomura într-un raport.

Damocles rezumă o mulțime de indicatori, semnalând corect 64% din ultimele 61 de crize. Din cele 32 de state analizate, 13 având scoruri sub 20, semnalând un risc foarte scăzut de prăbușire a monedei. Forintul Ungariei este printre valutele emergente cu cele mai proaste performanțe în acest an, după ce UE a suspendat miliarde de euro alocate țării din cauza îngrijorărilor legate de corupție.

Monedele României și Cehiei au scăzut și ele cu peste 8% față de dolar.

Avertismentul companiei Nomura se bazează pe analiza a opt indicatori, inclusiv acoperirea rezervelor valutare, ratele reale ale dobânzilor pe termen scurt, precum și măsurile bugetare și de balanță comercială.

Printre țările vizate de indicele Nomura se numără țări care au trecut deja prin crize valutare, dar care nu au scăpat încă de risc, cum ar fi Egipt, Sri Lanka, Turcia și Pakistan.

Material realizat cu sprijinul agenției Rador.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro