Nord Stream 2 a fost încărcat cu 177 milioane de metri cubi de gaz și așteaptă aprobarea pentru a începe livrările în Europa
Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul „gaz tehnic”, în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni.
O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul.
„Această presiune este suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor”, precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.
Citește și:
- Vladimir Putin: Rusia e pregătită să crească livrările de gaze dacă Europa o cere, dar dorește și contracte pe termen lung
- Consilier al Curții Europene de Justiție: Nord Stream 2 poate contesta reglementarea UE care cere ca producătorii de gaze să fie separați de operatorii conductelor
- Gazoductul Nord Stream 2. Traseul pe hartă, de ce este controversat și de ce lansarea acestuia ar putea fi urgentată