Norton Antivirus, ținta unor critici vehemente fiindcă instalează automat o aplicație de minare crypto
- Redactia Hotnews
Compania de software Norton este criticată dur în mediul online după ce a adăugat un program de minare crypto greu de dezinstalat numit Norton Crypto în suita de programe antivirus Norton 360, relatează Futurism.com.
Compania a anunțat instrumentul în luna iunie a anului trecut, susținând că va reprezenta o modalitate prin care utilizatorii vor putea să-și folosească puterea de procesare neutilizată pentru a mina ușor ether, criptomoneda bazată pe blockchain-ul Ethereum.
Norton Crypto funcționează doar cu plăci grafice puternice.
În plus, Norton își trage un comision de 15% din criptomonedele generate cu ajutorul programului la care se adaugă și comisioanele de tranzacționare. Mai mult, Norton va avea control deplin asupra portofelelor digitale în care sunt păstrate criptomonedele generate cu ajutorul programului său.
Numeroși utilizatori și-au exprimat indignarea când Norton Crypto a apărut în cele din urmă săptămâna aceasta.
„E pur și simplu nebunesc”, a scris pe Twitter jurnalistul și autorul Cory Doctorow. „Norton ‘Antivirus’ instalează acum pe ascuns software de criptominare pe calculatorul tău iar apoi ÎȘI TRAGE UN COMISION”.
This is fucking wild. Norton „Antivirus” now sneakily installs cryptomining software on your computer, and then SKIMS A COMMISSION. https://t.co/6s2otyCd78
— Cory Doctorow (@doctorow) January 4, 2022
Noul Norton Antivirus poate să majoreze factura la electricitate a utilizatorilor
Alți utilizatori au atras atenția că clienții Norton vor ajunge să piardă bani prin folosirea instrumentului, în funcție de prețul pe care îl plătesc pentru electricitate.
„Norton practic amplifică consumul de electricitate la nivel mondial, costându-i pe clienții săi mai mult în electricitate decât câștigă din minare, însă permițând Norton să facă o tonă de profit”, a notat pe Twitter și cercetătorul în cibersecuritate Chris Vickery.
„Este dezgustător, scârbos și sinucidere de brand”, a adăugat el.
Norton is pretty much amplifying energy consumption worldwide, costing their customers more in electricity use than the customer makes on the mining, yet allowing Norton to make a ton of profit.
It’s disgusting, gross, and brand-suicide.
— Chris Vickery (@VickerySec) January 6, 2022
Deși Norton susține că instrumentul va mina doar cu permisiunea utilizatorilor, funcția este automat instalată pe sisteme „fără măcăr [o linie de] dialog în timpul instalării produsului său de securitate”, după cum a subliniat și Maxius, un alt utilizator al Twitter în luna decembrie.
„[Nu există] nicio modalitate de a împiedica instalarea sa pe sistemul tău sau dezactivarea sa”, a mai scris el.
@Norton @TheHackersNews @WIRED @CondeNast @hacks4pancakes @SwiftOnSecurity
Norton is installing a Cryptocurrency miner called Norton Crypto (NCrypt.exe) on end user systems with out so much as a dialogue during the install of its security product.— Maxius (@mAxius) December 31, 2021
Revista PC Magazine scrie că Norton nu a anunțat deocamdată că intenționează să facă dezinstalarea aplicației mai ușoară pentru utilizatori.
„Norton Crypto este o funcție opt-in doar și nu este activată fără permisiunea utilizatorilor”, afirmă un comunicat remis de companie. „Dacă utilizatorii au activat Norton Crypto dar nu doresc să mai folosească această funcție, ea poate fi dezactivată prin Norton 360”, adaugă comunicatul.