Notarii: Certificatul energetic va creste cu cel putin 5-10% preturile locuintelor vechi si va bloca si mai mult piata imobiliara
Uniunea Notarilor (UNNPR) solicita Guvernului si Parlamentului amanarea unei prevederi a Legii 322/2005 care cere ca de la 1 Ianuarie 2010, la incheierea oricarui contract de vanzare – cumparare sau inchiriere de locuinte sa fie obligatorie prezentarea certificatului de performanta energetica al cladirii, masura care va arunca in aer si putinele tranzactii din piata, a anuntat vineri Uniunea. Reglementarea ar ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% prin costurile suplimentare pe care le implica protectia si certificarea energetica si ar duce la situatii de blocaje in conditiile in care sunt foarte putini auditori.
Potrivit articolului 23 al amintitei legi, de la 1 Ianuarie 2010, la incheierea oricarui contract de vanzare – cumparare sau inchiriere pentru cladirile de locuit familiale si apartamentele din blocurile de locuinte va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanta energetica al cladirii. Cu alte cuvinte, birourile notariale nu vor mai putea intocmi astfel de documentatii in absenta certificatelor eliberate de auditorii specializati, certificati de catre Ministerul Dezvoltarii.
Preturile apartamentelor vechi vor creste cu cel putin 5-10%. Numarul auditorilor este sub nivelul necesitatilor
Potrivit notarilor, chestiunea ridica doua probleme. Prima este ca o astfel de reglementare va ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% – prin costurile suplimentare pe care le implica protectia si certificarea energetica. A doua problema tine de capacitatea redusa a corpului auditorilor energetici de a raspunde solicitarilor, lista acestora este extrem de redusa. Daca in Capitala sunt 176 de auditori, in Giurgiu sunt doar 3, in Ilfov, Calarasi si Ialomita cate unul, iar in Teleorman niciunul.
Daca pentru blocurile noi aceasta operatiune de certificare este inclusa, pentru blocurile vechi ea devine insurmontabila – cu atat mai mult cu cat reabilitarea termica s-a finalizat la foarte putine dintre acestea.
„Atata timp cat numarul auditorilor este sub nivelul necesitatilor, iar pregatirea lor necesita o perioada mai lunga, se va ajunge la situatii de blocaj (statistica arata ca in birourile notariale din tara se fac aproximativ 500 de tranzactii imobiliare pe zi – ceea ce ar necesita tot atatea certificari de performanta energetica de catre cei mai putin de 400 de auditori din tara)”, se arata in comunicatul UNNPR.
Notarii cer amanarea termenului de 1 ianuarie 2010 pentru necesitatea prezentarii certificatului energetic al locuintelor
Luand in calcul toate aceste aspecte, notarii cer Guvernului si Parlamentului „analizarea solutiei de prorogare (amanare) a termenului de aplicare a prevederilor articolului 23 din legea 372/2005 pana la o data la care sa fie posibila o corespondenta intre necesitatile pietei si capacitatea de a asigura acest tip de servicii de catre corpul auditorilor autorizati de catre Ministerul Dezvoltarii”.
Potrivit UNNPR, prorogarea se poate face si prin completarea Legii de aprobare a OUG 18/2009, aflata la Camera Deputatilor, prin Ordonanta de Urgenta, posibila dupa investirea unui nou guvern, sau printr-o Ordonanta simpla in Ianuarie 2010. Masura, mai spun notarii, va evita amplificarea, din motive administrative, a crizei imobiliare care afecteaza in egala masura institutiile implicate in acest proces si bugetul de stat.