Sari direct la conținut

Nou termen-limită de obţinere a certificatelor de situație de urgență: 15 iunie 2020

HotNews.ro
Nou termen-limită de obţinere a certificatelor de situație de urgență: 15 iunie 2020

Termenul până la care Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situații de urgență, la cerere, acestora, se prelungește până la data de 15 iunie 2020, potrivit unui nou ordin al ministrului economiei. De asemenea, vor fi eliberate luând în calcul ca referință și luna mai.

Ordinul prevede că Certificatele de Situaţie de Urgenţă se acordă operatorilor economici care au înregistrat închiderea totală sau parțială a activității ca urmare a efectelor deciziilor autorităților publice competente pe perioada stării de urgență sau diminuări ale veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% în lunile martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020.

„Noutatea este că Certificatele CSU se vor elibera luând în calcul ca referință și luna mai, prin urmare raportarea cuprinde acum lunile martie, aprilie şi mai, iar termenul final pentru eliberarea lor este 15 iunie. Am luat aceste decizii în urma dialogului neîntrerupt purtat cu operatorii economici în această perioadă, deoarece această inițiativă de sprijin a fost demarată ca răspuns la nevoile lor şi ea trebuie să răspundă cât mai multor companii în dificultate”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Prevederile se regăsesc deja în platforma http://prevenire.gov.ro şi de ele pot beneficia operatorii economici care accesează aplicaţia pentru obținerea unui CSU.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro