Sari direct la conținut

Nouă e-Factura, variantă BETA, în lucru la Ministerul Finanțelor – surse

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Ministerul Finanțelor lucrează la o nouă variantă BETA e-Factura, ceva mai extinsă, conform unor surse din instituție. Motivul, conform surselor HotNews.ro, este legat de faptul că mulți contribuabili s-au plâns că sunt obligați să treacă mai multe informații cerute de clienți, iar sistemul nu le permite.

Asta în timp ce se corectează erorile și problemele de pe cea actuală.

UPDATE Persoane care au participat joi la o videoconferință de la Ministerul Finanțelor cu cei de la CNIF spun că se lucrează la o nouă versiune de validare online, mesaje mai clare privind erorile și se va rezolva problema facturilor identice.

e-Factura este obligatorie de la 1 ianuarie 2024, iar dacă ai o firmă, un PFA, un ONG va trebui să declari facturile prin Spațiul Privat Virtual (SPV) ori prin alte softuri oferite de diverse firme.

De săptămâna trecută, mulți contribuabili s-au plâns de probleme și erori, iar în final Ministerul Finanțelor a acceptat existența lor și s-a apucat de corectarea situației.

În plus, dacă ne uităm în nomenclatorul unităților de măsură observăm traduceri amuzante, de la „candela per metru pătrat”, la „hambar per electronvolt”, ori „om-lună”.

Termenul limită pentru transmiterea facturilor în SPV (e-Factura) este de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.

Dacă nu declari se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.

Cei mici și mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Ceilalți contribuabili, adică mai mici decât cei mijlocii, vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

IMPORTANT: În primele 3 luni din 2023 nu se aplică sancțiuni.

Vezi și:

Problemele e-Factura: Nu e vina contribuabililor. Softurile de contabilitate indică o serie de erori importante / Ce arată lista

Inițial, e-Factura nu a fost gândit ca un instrument de tortură la adresa antreprenorilor corecți / Ceva s-a schimbat în a doua jumătate din 2023

A început calvarul antreprenorilor la e-Factura: diverse erori atât la emitere cât și la descărcare, facturi care apar de mai multe ori, chiar erori la logarea în SPV

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro