Noua lege a redeventelor, pusa in dezbatere publica: Pentru productia onshore de petrol si gaze, redeventele vor fi la fel ca acum, dar apar modificari pentru cea offshore, fiind introdusa o cota fixa si una variabila
Ministerul Economiei a pus luni in dezbatere publica un proiect de lege pentru reglementarea sistemului de redevente al concesiunilor resurselor minerale, petroliere si hidrominerale. Practic, pentru toate aceste resurse va exista un singur cadru legal privind redeventele, nu separat ca acum. In ceea ce priveste reglementarile privind redeventele petroliere, asteptate de cel putin trei ani, nu apar mari modificari fata de ce prevede legea in prezent. In cazul productiei onshore (terestre) de gaze si titei, revedentele raman la fel ca acum. In cazul productiei offshore (maritime), redeventa va fi formata dintr-o cota fixa si una variabila, in functie de volumul de volumul de titei si gaze extras. Pana acum, redeventele nu erau diferentiate in functie de tipul de exploatare (onshore sau offshore)
- Vezi aici sau atasat proiectul de lege
In cazul zacamintelor offshore de titei, se stabileste o cota fixa de 8% pentru intreg volumul extras si una variabila intre 4,5% si 5,5% in functie de volumul extras. In cazul zacamintelor offshore de gaze naturale, se stabileste o cota fixa de 10% pentru intreg volumul extras si una variabila intre 2% si 3%, in functie de volumul extras.
In cazul in care acelasi zacamant offshore este exploatat in doua sau mai multe zone din cadrul aceluiasi perimetru petrolier, in scopul determinarii cotei procentuale aplicabile in vederea stabilirii redeventei petroliere din segmentul upstream offshore se va lua in considerare productia bruta extrasa din cadrul intregului zacamant offshore, indiferent daca a fost sau nu comercializata total sau partial.
Productia bruta include si toate cantitatile necesare desfasurarii activitatilor asimilate celor de exploatare.
Calculul contravalorii redeventei petroliere offshore se face pe baza pretului de referinta stabilit de catre autoritatea competenta.
Redeventa petroliera datorata bugetului de stat din segmentul upstream offshore se calculeaza astfel:
Metodologia de calcul a pretului de referinta va fi stabilita prin ordin emis de presedintele autoritatii competente. Pretul de referinta va fi comunicat de autoritatea competenta si va avea ca baza de calcul pretul titeiului Brent, respectiv cotatia gazelor naturale pe piata OPCOM, aferente perioadei de referinta pentru care titularii de contracte de concesiune/acorduri petroliere datoreaza redeventa petroliera.
In cazul operatiunilor onshore de exploatare a titeiului, revedenta va fi intre 3,5% si 13,5% din valoarea productiei brute extrase, in functie de marimea zacamantului, ca si pana acum. In cazul gazelor, redeventa va fi intre 3,5% si 13%, in functie de marimea zacamantului, ca si pana acum.
De asemenea, se stabileste o cota de 10% din valoarea veniturilor brute realizate din operatiuni petroliere de transport si tranzit al petrolului prin sistemele nationale de transport al petrolului, precum si din operatiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate in proprietatea publica a statului. Se mai stabileste o cota procentuala din valoarea veniturilor brute realizate din operatiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decat sistemul national de transport al petrolului, precum si din operatiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere, altele decat cele aflate in proprietatea publica a statului, cota determinata pe baza unei metodologii elaborata de autoritatea competenta si aprobata prin hotarare a Guvernului. In plus, mai e stabilita o cota de 3% din valoarea venitului brut realizat din operatiunile de inmagazinare subterana a gazelor naturale.
Calculul contravalorii redeventei petroliere datorate bugetului de stat de catre titularii acordurilor petroliere de dezvoltare-exploatare si exploatare onshore se face printr-o metodologie avand la baza preturile de referinta stabilite de autoritatea competenta si productia bruta inregistrata la punctele de masurare.
Metodologia de calcul a pretului de referinta va fi stabilita prin ordin emis de presedintele autoritatii competente. Pretul de referinta va fi comunicat de autoritatea competenta si va avea ca baza de calcul pretul titeiului Brent, respectiv cotatia gazelor naturale pe piata angro centralizata – OPCOM, aferente perioadei de referinta pentru care titularii de contracte de concesiune/acorduri petroliere datoreaza redeventa petroliera.
Pentru cantitatile de petrol destinate constituirii stocului minim de siguranta nu se datoreaza redeventa petroliera.
Redeventele miniere
Redeventa miniera este stabilita, in licenta sau in permisul de exploatare, astfel:
- o cota procentuala de 5% din valoarea productiei miniere, functie de unitatea de produs minier si valoarea unitara aferenta acestuia, pentru minereuri feroase, neferoase, de aluminiu si roci aluminifere, radioactive, pamanturi rare si disperse, pietre pretioase si semipretioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, namoluri si turbe terapeutice;
- o cota procentuala de 6% din valoarea productiei miniere, functie de unitatea de produs minier si valoarea unitara aferenta acestuia, pentru metale nobile;
- echivalentul in lei a 0,5 euro/tona de carbuni inferiori (lignit, carbune brun);
- echivalentul in lei a 2,5 euro/tona de carbuni superiori (huila, antracit);
- echivalentul in lei a 100 euro/tona de turba;
- echivalentul in lei a 1 euro, pe unitatea de productie rniniera, pentru substante nemetalifere;
- echivalentul in lei a 0,5 euro/tona pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale si de constructii, dolomita, gresie si tufuri industriale, argile, marne, loess, nisip si pietris, nisip si roci caolinoase;
- echivalentul in lei a 1 euro/tona, pentru alabastru industrial, piatra ponce, sienite nefelinice, gips, creta, nisip silicios, bentonita, nisip caolinos, ardezie si diatomita;
- echivalentul in lei a 2,5 euro/mc pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, granit ornamental si granodiorit ornamental, conform standardelor de produs;
- echivalentul in lei a 3,5 euro/mc pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental si siliconite ornamentale;
- echivalentul in lei a 4 euro/mc pentru marmura, calcar ornamental, gresie ornamentala, travertin si tufuri ornamentale, conform standardelor de produs;
- echivalentul in lei a 1,0 euro/tona, pentru saruri haloide.
Redeventele hidrominerale
Titularii acordurilor de concesiune pentru resurse hidrominerale si apa de masa sunt obligati la plata catre bugetul de stat a unei redevente hidrominerale, stabilita, in licenta sau in permisul de exploatare, astfel:
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape minerale naturale, se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 4 euro/ mc;
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape minerale medicinale, se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 3 euro/ mc;
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape minerale terapeutice se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 2 euro/mc;
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape geotermale se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 1 euro/ mc;
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape de izvor, din surse subterane, se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 4 euro/ mc;
- redeventa cuvenita bugetului de stat pentru ape de masa, se stabileste la sursa/punct de masurare, in echivalentul in lei a 4 euro/mc.
Potrivit legii, sunt modificate termenele de raportare/plata a revedentelor de la trimestru la luna. Redeventele sunt platibile lunar cu scadenta la data de 25 a lunii urmatoare, la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De asemenea, se introduce posibilitatea de actualizare periodica a cotelor de redeventa, prin hotarare a Guvernului, pe baza unor analize economice respectiv prin aplicarea cursului de schimb oficial lei/euro stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dupa caz. Este introdusa posibilitatea de actualizare a cotelor de redeventa, de catre autoritatea competenta, la prelungirea duratei contractelor de concesiune, prin aplicarea cotelor de redeventa aflate in vigoare la data semnarii actelor aditionale. Se introduce obligatia de reziliere de indata a contractelor de concesiune in cazul neplatii redeventei datorate statului pe o perioada mai mare de 6 luni de la data scadentei, de catre autoritatea competenta. De asemenea, se introduc ca referinte in stabilirea pretului de referinta a resurselor petroliere piata Brent pentru titei respectiv piata centralizata angro – OPCOM pentru gaze naturale.