Sari direct la conținut

Noul director general al ELCEN este Marcel-Octavian Nicolaescu

HotNews.ro

Marcel-Octavian Nicolaescu a fost numit,vineri, de catre Consiliul de Administratie al Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) directorul general al ELCEN. Acesta va ocupa functia de Director General al Electrocentrale Bucuresti SA, ca urmare a demisiei lui Gabriel Ignat, la aproape un an de la preluarea managementului ELCEN, se arata intr-un comunicat al companiei.

„Am fost desemnat sa conduc ELCEN, o companie de importanta nationala in sistemul energetic. Este o mare provocare si vreau ca, in scurt timp, alaturi de membrii Consiliului de Administratie, sa scoatem societatea din impasul in care se afla. As dori ca in perioada urmatoare, CET-urile sa devina adevarate centre de profit si voi face toate diligentele necesare in acest sens”, declara Marcel Nicolaescu intr-un comunicat de presa.

Cine este Marcel-Octavian Nicolaescu

Marcel-Octavian Nicolaescu a absolvit Facultatea Economia Industriei, Constructiilor si Transporturilor, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, cu specializarea management. Are peste 20 de ani de experienta in management.

De-a lungul timpului, si-a desfasurat activitatea in Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor, Romtelecom, Posta Romana, Compania Nationala a Sarii (Salrom). In ultimii doi ani, a ocupat functia de Viceprimar al Capitalei.

Despre Electrocentrale Bucuresti

ELCEN a fost infiintata pe 18 decembrie 2002, ca filiala a S.C. Termoelectrica S.A., prin reorganizarea acestei societati comerciale. In prezent, Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri este actionarul majoritar al ELCEN, detinand 97,51% din titlurile companiei.

ELCEN este cel mai mare producator de energie termica din Capitala (90%) si din tara (40%). Societatea asigura si 4,8% din energia electrica produsa la nivel national. Pentru 2014, ELCEN estimeaza o cifra de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de lei si un profit brut de 31 milioane de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro