Noul ministru al Muncii spune că Guvernul îşi doreşte un sistem bugetar „mai suplu şi mai eficient”
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat luni seară că Guvernul îşi doreşte un sistem bugetar „mai suplu şi mai eficient” şi că vor fi făcute economii prin cheltuieli directe şi indirecte, citează News.ro. Potrivit ministrului, nu vor mai fi făcute angajări, iar şefii de birouri vor fi remuneraţi potrivit numărului persoanelor din subordine, nu al posturilor.
Ministrul Muncii a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, despre reducerea a 200.000 de posturi din sistemul bugetar, cum ar fi agreat liderii coaliţiei, şi a afirmat: „Ne dorim un sistem bugetar mai suplu şi mai eficient”.
Ministrul explică faptul că „vor fi economii atât prin cheltuieli directe, cât şi indirecte”.
„Aceste posturi dispărând din organigramele instituţiilor şi, în cazul unde se mai puteau face angajări, aceste angajări nu vor exista (…) Şi atunci, ceea ce ne dorim este un aparat bugetar mai suplu şi mai eficient, astfel încât să existe undeva echilibru între ceea ce produc cei din mediul privat şi cheltuielile publice”, a mai declarat Simona Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii a explicat cum şefii de birouri din instituţiile publice sunt remuneraţi în funcţie de posturile din subordine, chiar dacă acestea sunt neocupate, deci nu au efectiv angajaţi în subordine.
„Se ţine cont de numărul de posturi din organigramă, nu de numărul de posturi ocupate în organigramă (…) Şi atunci acesta este principiul prin care premierul Marcel Ciolacu taie în carne vie şi vine cu această idee de a veni cu o reformă a administraţiei care să aducă o administraţie eficientă şi suplă”, a explicat Simona Bucura Oprescu.
Propunerea liderului PNL Nicolae Ciucă privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele a fost agreată luni, în şedinţa coaliţiei de guvernare.
Citește și: