Sari direct la conținut

​Noul ministru al Transporturilor, despre calea ferată spre Otopeni: „Am semnat autorizaţia de construire pentru trei tronsoane” / Despre Magistrala 5 de metrou: „Metrorex să-și asume finalizarea la mijlocul lui 2020”

HotNews.ro
Sageata Albastra, Foto: Hotnews
Sageata Albastra, Foto: Hotnews

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a declarat marţi că a semnat de luni autorizaţia de construire pentru încă trei tronsoane ale noii căi ferate Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, tronsoane neafectate de procesul împotriva CFR SA care a dus la blocarea unui lot.

„În momentul de faţă, pe respectivul obiectiv (linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni n.r.), se lucrează. Ieri, pe data de 18 (noiembrie n.r.), am semnat ordinul de începere a lucrărilor, mai exact autorizaţia de construire pe încă două sau trei tronsoane, transoane care nu sunt afectate de acel proces care este intentat împotriva CFR SA”, a spus ministrul, notează Mediafax.

Acesta a adăugat că aşteapă decizia instanţei pentru paşii următori şi speră ca linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni să fie finalizată anul viitor.

„Eu îmi doresc ca acest obiectiv să fie finalizat anul viitor. În acest moment antreprenorul are front de lucru. Lucrează în zona aeroportului Otopeni. Aceasta a fost preocuparea noastră ca antreprenorul să nu fie blocat. Finalizează în instanţă contestaţia, când se pronunţă instanţa, vom spune ce facem cu pasul următor”, a declarat Lucian Bode.

Metrorex să-și asume finalizarea Magistralei M5 de metrou din Drumul Taberei până la mijlocul lui 2020

Referitor la finalizarea Magistralei 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei, care ar fi trebuit să fie gata în acest an, Bode a declarat că a cerut directorilor Metrorex să-și asume prin semnătură finalizarea proiectului la mijlocul anului 2020.

„Am primit sub semnătura fostului director Aldea şi a doamnei director Miclăuş, un grafic asumat, care arată când putem da în folosinţă această magistrală M5, undeva la mijlocului anului 2020”, a spus ministrul, notează Mediafax.

Lucian Bode a adăugat că îşi va asuma doar obiectivele de investiţii asupra cărora primeşte semnătura directorilor de companii sunt responsabili de gestionarea acestora.

„În primele zile de mandat am cerut domnului director Aldea şi ulterior doamnei director Miclăuş, sub semnătură să-şi asume aceste termene foarte clare. L-am întrebat pe domnul Aldea dacă l-a informat pe domnul ministru, răspunsul a fost da, dar din păcate, informarea nu a fost una scrisă şi asumtă sub semnătură. Aşadar, eu ştiu din primele zile de mandat. Îmi voi asuma orice obiectiv de investiţii să-l dau în exploatare, doar în momentul în care voi fi sigur, sub semnătura celor care răspund de acest obiectiv, că acest lucru se poate întâmpla”, a declarat ministrul.

Acesta a avertizat că în momentul în care un director îşi va asuma un termen care nu se poate reliza fizic, atunci îşi va prezenta demisia.

„Semnătura pusă pe un document care nu poate fi validată în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie. Şi o să vedeţi şi în alte companii aceeaşi practică”, a mai spus Bode.

Ministrul a mai spus că la finalul săptămânii va verifica stadiul lucrărilor de pe Magistrala 5.

„La sfârşitul acestei săptămâni, sau la începutul săptămânii viitoare cel mai târziu veţi avea situaţia M5. Voi face o deplasare acolo şi o să va prezint la virgulă care este situaţia şi de ce suntem în această situaţie”, a anunţat acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro