Întâlnire foarte importantă a transportatorilor de gaze din România, Moldova și Ucraina cu rușii de la Gazprom/ Subiectul: Tranzitul de gaze pe trei ani- Surse
Reprezentanții transportatorilor de gaze din România, Republica Moldova și Ucraina ar avea astăzi o întâlnire la Isaccea cu oficiali ai gigantului rus Gazprom, potrivit unor surse HotNews.ro. Întâlnirea este foarte importantă în condițiile în care este pus sub semnul întrebării tranzitul de gaze rusești prin Ucraina spre Europa.
Reprezentanții Transgaz (România), Moldovatransgaz (R. Moldova) și Ukrtransgaz (Ucraina) ar urma să discute despre un acord de tranzit pe o perioadă de 3 ani începând din 2020. Acordul actual expiră pe 31 decembrie 2019.
Reamintim că Rusia amenință de trei ani că de la 1 ianuarie 2020 nu va mai furniza gaze prin Ucraina către Europa. Acordul cu Ucraina pentru furnizarea gazelor expira, după 10 ani, la sfârșitul lui 2019, iar în contextul tensiunilor dintre cele două țări, acesta ar putea să nu mai fie înnoit. De altfel, Rusia s-a pregătit, cu sprijinul masiv al Germaniei, pentru acest moment critic, construind Nord Stream 2, conducta de 55 miliarde metri cubi care ocolește Ucraina. Ritmul lucrărilor este foarte rapid, ajungând de la 50% grad de realizare, în luna mai, la 75% în august. Rusia susține că această conductă care ajunge în Germania, ocolind Ucraina, va fi operațională la sfârșitul anului.
În partea de sud, Rusia lucrează intens la cele două conducte TurkStream, fiecare de câte 15,75 miliarde metri cubi. Una ar urma să se oprească în Turcia, urmând să fie operațională de la începutul lui 2020, iar cealaltă va ajunge în Bulgaria, apoi în Serbia și Ungaria.
Citiți pe tema tranzitului de gaze și