Nu avem oameni (de Mircea Cartarescu)

Mircea Cartarescu: „De vina e in primul rand inapoierea noastra generala, lipsa de seriozitate, de responsabilitate, de orizont civic a lumii romanesti“.

Am spus-o in destule randuri: asa cum nu avem cu adevarat oameni de afaceri ci, in proportie de optzeci la suta, mici sau mari escroci, indiferent la cate zerouri se ridica averea lor, la fel, nu avem politicieni, ci numai circari, clantai, mincinosi de profesie, bidoane goale care suna tare in urechile vulgului. De vina e in primul rand inapoierea noastra generala, lipsa de seriozitate, de responsabilitate, de orizont civic a lumii romanesti. Economic, construim pe baze nesanatoase, in primul rand pe eludarea legii si pe relatii de clan.

Politic, generam galerii de monstri pe banda rulanta intr-un continuu spectacol mediatic de prost gust, gen telenovela sau reality-show. La asta se reduce, in ultima analiza, viata noastra politica: circ pentru masele plictisite. E motivul pentru care analiza politica, discutiile despre partide si alegeri, despre platforme si algoritmi acopera o vasta plaja intre simple jocuri mandarinice si ridicol total. Poti crede cu adevarat ca PSD are vreo legatura cu social-democratia? La cea mai superficiala racaire a poleielii doctrinare (sau chiar si fara vreo racaire) iese la iveala arama calpa a unei fratii gen camorra, cu vendette spectaculoase si reglari de conturi, cu lupte pentru titlul de nas, cu fidelitati de caine si tradari samavolnice, totul pe fondul unei intense cardasii in afaceri. PNL-ul n-a mai pastrat din vechea glorie liberala decat sloganul „imbogatiti-va!“, pe cand subteran (acolo unde este petrolul) legaturile cu clica iliesco-vadimovoiculesciana fac ca acest partid, vesnic razgandit si tradator – caci pestele de la cap se-mpute – sa-si merite numele de PSD al doilea mai prost, cum ar fi spus Moromete.

La randul sau, ca sa nu las pe nimeni nebagat in seama, PDL-ul face, in circul nostru politic, figura clovnului alb, melancolic, cu o floare-ntre degete si ochii ridicati spre luna, oftand dupa Colombina, mai jalnic parca si decat clovnii pestriti, cu clopotei, din celelalte partide. Incolor, inodor si insipid, incapabil sa casige batalii in Valahia ferice. Mai serios, mai cu miez decat celelalte partide, dar atat de lipsit de oameni cu charisma… Nastase, Mitrea, Iliescu, Vanghelie, Vadim, Becali – niste nulitati, analfabeti si corupti, veti spune. Da, dar ei exista, sunt personaje de cartoons foarte vii in imaginarul dambovitean. Uitati-va acum la Stolojan, Blaga si Boc, adevarata Familie Adams in politica noastra. E de mirare ca intre Blaga si Oprescu a castigat dom’ doctor la alegerile pentru Primaria Capitalei? A fost sistemul care si-a selectat un om pe masura. Blaga a avut idei, dar n-a avut charisma, Oprescu a sunat ca o toba sparta, dar s-a facut auzit. Ii mai aud vocea prin taxiuri. Imi aminteste flagrant de solistul din „La Familia“: „Chintati la familia daca sintet’cu mine,/ Dusmanii mooor ca ne descurcam mai bine…“ Asa vorbeste, asa gandeste, asa ne va pastori acest constructor de autostrazi suspendate. De ce, ma- ntreb, n-om avea si noi norocul sa avem politicieni si cu idei, si cu charisma? Si putin originali, ca sa placa plebei, si inteligenti, hai sa plusez: si onesti pe deasupra…

Ma veti intreba: unde s-a mai vazut asa ceva? Si-ntr-adevar, cand ma uit pe cine-a putut alege pentru confruntarea finala cea mai titrata natiune de pe pamant, parca ma lamuresc in privinta animalului politic universal: Obama, un bidon gol gen Oprescu, McCain, un reactionar de moda veche… Dar sa ma opresc la timp, caci nu exista, totusi, comparatie. O fi clica politica asemanatoare pretutindeni, dar ca la noi la nimenea, totusi… Nu avem oameni politici, nu avem personalitati, in afara celor accentuate si lombrosiene.

Nu avem in cine sa credem, pe mana cui sa mergem. De optsprezece ani incoace, adica intr-o intreaga generatie – e drept, prima incaltata cu condurii libertatii – se pot numara pe degetele unei maini politicienii de forta din Romania. In tot acest timp au iesit in spotul reflectoarelor si au reintrat in umbra sute si mii de figuri, mai toate caricate si grotesti, dar adevarul este ca n-am avut decat doua constante, cele doua locomotive ale vietii politice romanes ti, Iliescu si Basescu, care-au ajuns si presedinti. Este pentru mine cea mai buna dovada ca inteligenta politica nu e o valoare in sine, ca ea poate fi si enorm benefica pentru o natiune, dar si sinistra, letala uneori. Ce bine-ar fi fost pentru noi toti ca Iliescu sa nu fi fost atat de versat politic, sa fi aparut si disparut asemenea altora, asemenea lui Mazilu si Militaru, inainte sa fi apucat sa faca imensul, ireparabilul rau pe care ni l-a facut.

…Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dinescu spunea odata pe buna dreptate: „Astia suntem, ce sa facem? Sa importam nemti, ca sa voteze cum trebuie?“ Noi pe nemti, dimpotriva, i-am exportat, dupa logica bancului cu „nu i s-a dat, ci i s-a luat“…

Evenimentul Zilei