Nu Griselda – Vergara. Nu Gentleman Guy Ritchie. Pe Netflix. Da, "The Regime" cu Kate Winslet pe HBO Max

​​Stau ore, zile lipit de streaming. De aceea, acum mă revolt. Lansate cu mult tam-tam, „Griselda” și „The Gentleman” de pe Netflix mă zgârie pe vene, pe creier. Abia le așteptam. Ei, bine, sunt prea schematice. Previzibile. În schimb, pe HBO am găsit „The Regime”. O delectare. De ce?

Avem Sofía Vergara în „Griselda”. Cum să nu mori să n-o vezi pe Vergara? Avem o Griselda șefă peste droguri. Cum să nu mori să vezi cum face, domle? Dar serialul te scoate din sărite cu scenele previzibile, replicile de 2 parale, forțate și acțiunea prea-prea de tot schematică. Vergara e plină de fard ca un bufon. Și ca bufon e automat trist.

Varianta Gentlemen? Turbare. Băi, e film făcut de Guy Ritchie! Serialul „The Gentleman”. Dar și acolo e cam la fel. Multă muzicuță pentru nimic. Adică, să nu credeți că sunt moarte filmele astea, nu, dar nu ne spun mare lucru, n-au vorba aia, un ceva, o fantezie. Guy nu ne scoate din ce știm de la Guy Ritchie. Și dacă nu ne scoate, uite chestie, nici nu-l prizăm. În „The Gentleman” avem o rețea de droguri pornind dintr-un depozit ascuns sub pământ. Naivii sunt naivi, o dau în bară. Răii sunt răi și-și fac treaba: ucid. Mare poveste nu e. Buba e sarcasmul. Sunt personaje atât de apăsat sarcastice că te plictisesc.

În schimb, Kate Winslet în „The Regime” e surprinzătoare. O utopie, o fantezie! Creierul-streaming este mereu surprins. Uite, uite! Fata care și-a ucis tatăl. Fata a devenit dictatoare și e obsedată că n-are aer curat în jur.

Ce-nseamnă să n-ai aer? Și aici vin la marea diferență dintre serialele Griselda, The Gentleman și The Regime. Marea diferență e să ai o idee. O idee care să facă diferența. Dictatoarea asta interpretată de Kate și care n-are aer curat în jur înseamnă CEVA.

Da, înseamnă mult pentru creierul meu. Un plus. Celelalte filme îmi dau aceeași mâncare reîncălzită: cum faci droguri și cum le distribui. Conflicte între găști, crime, dependență de bani, cei tari rezistă. Sărăcie! Am fumat așa ceva de multe ori. Cum ziceam, Guy Ritchie tratează povestea cu sarcasm și sarcasmul copleșește povestea. Personajele asta fac: nu mai joacă povesea, nu, ei joacă sarcasmul. Se sufocă în timp ce-și spun replicile la mișto.

Dictatoarea care n-are aer, jucată de Kate Winslet, e altceva.

Nu face pe cinica cu noi fanii, nu, este cinică în povestea ei. Eroina este crudă, dementă. Dictatoare înăscută. Și Kate ne spune povestea fără să ne copleșească. Ne regăsim în poveste și ne ducem cu povestea. Dictatoarea fără aer își angajează o slugă care să-i spună umiditatea în fiecare clipă. Are nevoie de exactitate și are nevoie să nu calce în zone prea pline de popor. Sluga atacă, nu rămâne doar slugă. Devine vindecător, sfătuitor. Povestea e blândă și te poartă prin dictatură.

Cum ne putem identifica? Nu trăim astăzi în bula noastră? Într-o dictatură personală în care nu admitem nimic altceva decât VREMEA și CALITATEA AERULUI ca prieteni? Mereu ne întrebăm cât e afară? Suntem poluați? Care-s cifrele? Vai, ce poluați suntem? Vai în ce aer trăim. hipersensibili suntem. Iar dictaturile sunt în bulele noastre desocial media. Sunt în Turcia, Ungaria, e lumea lui Trump.

„The Regime” nu e despre un regim îndepărtat, este despre viața noastră de fiecare zi.

Ne-am urcat dictatorial în fruntea vieții noastre și ne-am luat drept prieteni Aplicațiile care nu ne rătăcesc, nu, nu! Sunt exacte. Excesul de exactitate este Gândire captivă, ca și excesul de popularitate și alte extreme în care ne cuibărim și facem ouă. Și acest idiot sistem exact creează monștrii, are fisuri. Uite, uite, uite!

Sluga care măsoară umiditatea în jurul reginei-dictatoare devine un vindecător. Și vindecarea inventată e o păcăleală: cartofii fierți. Ce vrea de fapt dictatoarea? Păi ea vrea o rețetă de viață în spatele căreia să fie în siguranță. Un fel de usturoi pentru pandemie. Foarte mișto! La asta folosește creierul tău, să înțelegi nevelul următor al filmului. Aici se merge la creier direct.

Regina-dictatoare căuta de fapt să înlocuiască aerul corupt de tatăl său regele. Vrea să facă uitat Trecutul. Vrea să stea departe de popor, de aerul corupt de popor. Că nu-i în stare și nu vrea să facă reforme.

Regina deci vroia un lucru simplu: să ‘ină lumea sub dictatură. Dictatura înseamnă prezentism. Regina vrea să răspândească propriul parfum. Atenție! Iluzie. Regina dictatoare respiră noul aer dat de tămăduitorul personal. Și noul aer este de cartof fiert. Regina și dictatura put a cartof fiert. Regina crede în tămăduitorul ei. În cartoful fiert.

Simbolic mă delectează povestea așa. Cât de fanatici suntem după cifre? Ce simplu e să fim păcăliți cu niște cartofi fierți, ambalați ca fiind mari tămăduitori. Cât de ușor suntem păcăliți în fanatismele noastre. Cum ne înconjurăm de tămăduitori, cu guri sparte care ne păcălesc.

Repet mă lasă rece povestea drogurilor, ori Griselda, ori The Gentlemen. Mă înalță povestea dictatoarea Cartof – fiert.

.