Nuclear: Rosatom anunță un arbitraj favorabil în disputa cu fostul partener finlandez / Compania rusă cere 3 miliarde de dolari despăgubiri
Gigantul rus al energiei atomice Rosatom a salutat joi o hotărâre de arbitraj internațional în favoarea sa într-un litigiu cu fostul său partener finlandez, care anunțase că reziliază unilateral un contract pentru construirea unei centrale nucleare în Finlanda, potrivit AFP.
Compania finlandeză Fennovoima a decis pe 2 mai, la câteva săptămâni după începerea intervenției militare rusești în Ucraina, să rezilieze contractul de construcție a centralei nucleare Hanhikivi-1 cu Rosatom.
Potrivit companiei ruse, Consiliul de revizuire a litigiilor (DRB), un organism de arbitraj responsabil cu soluționarea litigiilor economice internaționale, a considerat „ilegală” ”rezilierea contractului” dintre Rosatom și Fennovoima, în care gigantul rus este acționar minoritar cu 34%.
DRB a constatat că această reziliere unilaterală „a constituit o încălcare a contractului”, a precizat Rosatom într-un comunicat, menționând ”o poziție echilibrată și obiectivă”.
Pentru „daunele” suferite, Rosatom cerea „3 miliarde de dolari” – Fennovoima 2 miliarde de euro de partea sa -, dar DRB a precizat, potrivit companiei ruse, că daunele „vor fi stabilite în cadrul unei proceduri suplimentare”.
Proiectul de construire a unei a treia centrale nucleare în Finlanda, fragil încă de la începuturile sale, în urmă cu aproape 15 ani, și marcat de întârzieri majore în ceea ce privește calendarul, a fost unul dintre cele mai mari proiecte în care a fost implicat un grup rus în Uniunea Europeană.
Estimat la peste 7,5 miliarde de euro de către Fennovoima, proiectul reactorului de 1.200 de megawați este situat în Pyhäjoki, pe malul nordic al Mării Baltice, la aproximativ 100 de kilometri de orașul-port Oulu.
Deși construcția reactorului nu a început încă, în ultimii ani s-au cheltuit deja 600 de milioane de euro, iar pe șantier au fost deja efectuate lucrări pregătitoare ample.
În decizia sa, DRB a subliniat, potrivit Rosatom, că anunțul de reziliere a contractului ”a venit într-un moment în care proiectul înregistra progrese remarcabile”, lucrările intrând pe ”ultima sută de metri” la începutul anului.
Cel mai recent calendar comunicat de Fennovoima anul trecut prevedea începerea construcției în 2023 și punerea în funcțiune în 2029.