Sari direct la conținut

Nuclearelectrica: Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită timp de 32 de zile

HotNews.ro
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica
Centrala de la Cernavoda, Foto: Nuclearelectrica

Nuclearelectrica anunţă că începând cu data de 3 mai 2019, Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 3 mai 2019, ora 11:00, iar durata estimată a opririi este de 32 de zile.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

Ce activități vor fi efectuate în cele 32 de zile

  • programul de mentenanță preventivă/ corectivă;
  • programul de inspecţii;
  • programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate;
  • programul de implementare modificări.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro