Număr record de rachete noi în 2022 /Dacă totul merge bine, în 29 august vom vedea lansarea celei mai puternice rachete existente

SpaceX domină clasamentul general al lansărilor orbitale, după ce deja în luna iulie racheta lui Elon Musk a depășit numărul de lansări din 2021, însă noi lansatoare orbitale continuă să apară, nu neapărat pentru a contesta deocamdată poziția de lider a SpaceX, ci mai degrabă pentru a satisface câteva nișe specifice: fie lansatoare de calibru ușor, pentru lansări ieftine de sateliți de mici dimensiuni pe orbite terestre joase, fie rachete masive, pentru misiuni ambițioase spre Lună sau, cine știe, poate chiar Marte.

Duminică dimineața, (7 august) la ora 06:48 ora României, de la centrul spațial Satish Dhawan din India, o nouă rachetă indiană se înălța spre orbită. India avea în portofoliu trei rachete active, PSLV (Polar Satellite Launch Vehicle) și GSLV (Geosynchronous Satellite Launch Vehicle) și GSLV Mk. III (Geosynchronous Satellite Launch Vehicle Mark III), cărora duminică li s-a adăugat și SSLV (Small Satellite Launch Vehicle).

Recunosc, India nu prea are imaginație când vine vorba de rachete orbitale (lucru surprinzător, având în vedere vasta mitologie hindusă), dar măcar putem descifra relativ ușor rolul și mărimea rachetelor din denumirea lor: PSLV pentru sateliți medii și ușori destinați orbitei polare, GLSV pentru sateliți de telecomunicații, destinați orbitei geostaționare, iar SSLV se vrea un lansator ieftin, de calibru ușor, care să poată lansa sateliți de mici dimensiuni pe orbita terestră joasă, preluând astfel din sarcinile pe care le avea PSLV (treapta secundară SSLV este de fapt similară cu treapta a treia a rachetei PSLV).

Însă lansarea de duminică nu a decurs prea bine: deși primele trei trepte cu combustibil solid au funcționat impecabil, a patra treaptă a rachetei, cu combustibil lichid, a eșuat în tentativa de a plasa pe orbită corectă satelitul EOS-02 aflat la bord: în loc ca acesta să ajungă pe orbită circulară cu altitudinea de 356 km, a ajuns pe o orbită cu perigeul (punctul cu altitudinea cea mai joasă) de doar 76 km, ceea ce înseamnă o orbită instabilă, care a dus astfel la prăbușirea satelitului în ocean (de fapt, acesta nu a apucat să înconjoare nici măcar o dată Pământul). Din fericire, se pare că problema poate fi rezolvată relativ ușor pentru următoarea lansare, fiind vorba despre o defecțiune a unui senzor a treptei superioare, așa că probabil vom vedea cât de curând o nouă rachetă SSLV pe rampa de lansare.

Pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), ziua de 13 iulie 2022 a fost una cu noroc, pentru că la ora 13:13 UTC (16:13 ora României), debuta racheta Vega-C și plasa pe orbită satelitul italian LARES-2. A fost prima rachetă orbitală care avea desenată pe treapta primară și tricolorul românesc (alături de steagul altor 12 state europene), pentru că, în virtutea apartenenței țării noastre la ESA, România a contribuit și ea la proiectul noului lansator orbital european. Vega-C este o evoluție a rachetei Vega, care nu doar că poate urca pe orbită încărcături mai grele, dar au fost reduse și costurile de producție, pentru că treapta primară este similară cu boosterele folosite de viitoarea rachetă europeană de calibru greu, Ariane 6 (al cărei debut a fost însă amânat pentru anul viitor).

Coreea de Sud renunță la colaborarea cu Rusia și începe să-și construiască o rachetă prin forțe proprii, lucru care se pare că îi priește

Lijian-1 (sau Zhongke-1A) este o rachetă produsă de o companie privată din China, denumită CAS Space (mă rog mai mult sau mai puțin privată, pentru că este de fapt un spin-off al Academiei de Chineze de Științe, o entitate cât se poate de guvernamentală), care a debutat cu succes în 27 iulie, de la centrul spațial Jiuquan. Lijian-1, derivată din racheta balistică intercontinentală DF-31, are patru trepte, toate alimentate cu combustibil solid. Ca performanțe, acestea sunt similare cu cele ale rachetei europeane Vega, adică nu rupe gura târgului când vine vorba de masa încărcăturilor plasate pe orbita terestră joasă (aproximativ 500 km altitudine), dar își face treaba în domeniul din jurul valorii de 1.5 tone.

Deși debutul rachetei sud-coreene Nuri (sau KSLV-II) a avut loc anul trecut, lansarea din 21 octombrie 2021 s-a terminat prost, așa că agenția spațială din Coreea de Sud s-a pus serios pe treabă, a remediat problemele depistate și au încercat din nou, în 21 iunie 2022, de această dată cu succes: racheta Nuri a decolat fără probleme (chiar dacă nu a pus pe orbită un satelit funcțional, scopul lansării a fost doar testarea rachetei). Dacă vă întrebați de ce îi mai spunem și KSLV-II, răspunsul este simplu: între 2009 și 2013 a existat racheta KSLV-I (sau Naro), construită cu tehnologie rusă: prima treaptă a rachetei era de fapt similară cu cea a rachetei Angara. Racheta a zburat de 4 ori, însă doar o singură dată fără să explodeze. Ca urmare, Coreea de Sud renunță la colaborarea cu Rusia și începe să-și construiască o rachetă prin forțe proprii, lucru care se pare că îi priește.

Acum, că am trecut în revistă rachetele nou-nouțe care au zburat pentru prima dată în 2022, trebuie să menționez că în acest an am văzut și lansări ale unor rachete deja consacrate, însă aflate pe rampele de lansare în variante noi. Și pentru că tot am pomenit de Angara, merită să menționăm că mult-amânata lansarea a rachetei Angara-1.2 a avut loc în cele din urmă în 29 aprilie 2022, de la cosmodromul militar Plesetsk. Asta după ce o variantă Angara-1.2PP a avut un test suborbital în 2014 și varianta Angara-A5 a zburat de trei ori între 2014 și 2021 (ultima lansare fiind una ratată).

Tot la capitolul rachetei vechi în configurații noi intră și lansarea Changzheng-6A din 29 martie 2022, de la centrul spațial din Taiyuan. Dacă Changzheng-6 a zburat de 8 ori din 2015 (fără nici un eșec), varianta 6A vine cu câteva îmbunătățiri pentru a-i crește performanțele: două motoare YF-100 pentru prima treaptă (spre deosebire de unul singur) și patru boostere auxiliare cu combustibil solid (varianta precedentă nu folosește astfel de boostere auxiliare). Astfel, Changzheng-6A poate lansa peste 4 tone pe orbită terestră joasă, față de aproximativ 1 tonă cât poate Changzheng.

Dacă totul merge conform planului, în 29 august vom vedea lansarea celei mai puternice rachete existente

Am lăsat pentru final partea cea mai interesantă, lansatoarele orbitale masive SLS (de la NASA) și Starship (de la SpaceX), ambele pregătindu-se pentru lansarea inaugurală. În 18 august, NASA va scoate racheta SLS din hangar și o va transporta spre rampa de lansare LC-39B de la Centrul Spațial Kennedy, din Florida. Dacă totul merge conform planului, în 29 august vom vedea lansarea celei mai puternice rachete existente (însă nu mai puternică decât legendara Saturn V, cel puțin nu în configurația curentă), misiune care va trimite capsula Orion pe o traiectorie în jurul Lunii, în ceea ce va fi prima misiune din programul Artemis, prin care NASA vrea să trimită din nou echipaje pe Lună. Capsula Orion din misiunea Artemis-1 nu va avea echipaj la bord, însă dacă totul merge bine, în 2025 vom vedea din nou astronauți americani pășind pe Lună. Să fim noi sănătoși până atunci, pentru că mai este mult până departe.

De pildă, planurile NASA de a trimite astronauți pe Lună au legătură cu SpaceX și cu vehiculul ce urmează să detroneze SLS de pe piedestalul celei mai puternice rachete: Starship. Viitoarea rachetă de la SpaceX este parte integrantă a programului Artemis și o variantă a sa urmează să fie folosită pentru debarcarea pe Lună a astronauților în 2025 (capsula Orion nu poate părăsi orbita selenară). Însă până atunci Elon Musk trebuie să demonstreze că motoarele Raptor funcționează și că pot urca colosala rachetă Starship pe orbită. Nu știm încă ziua în care vom vedea un test orbital, racheta este în aceste zile testată la sediul SpaceX de la Boca Chica (Texas), iar Elon Musk a spus că o lansare poate avea loc oricând în următoarea lună sau în următorul an. Și nimeni nu își pune prea mari speranță că prima lansare va fi una reușită.

La celălalt capăt al spectrului se află două lansatoare americane de mici dimensiuni, pentru care s-au folosit tehnici avansate de printare 3D, ale căror companii ne-au promis că le vom vedea pe rampele de lansare în acest an: Terran-1 (de la Relativity Space) și RS-1 (de la ABL Space System). Rămâne de văzut cât de mult succes vor avea cele două noi rachete, având în vedere că Peter Beck, de la compania Rocket Lab, care are în portofoliu racheta de calibru ușor Electron nu reușește să găsească clienți pentru mai mult de 6-7 lansări pe an.

Spre finalul anului ar trebui să vedem și prima lansare a rachetei Vulcan, succesoarea rachetelor Atlas V, Delta IV și Delta IV Heavy

Este posibil ca racheta Firefly Alpha să revină pe rampa de lansare până la finalul acestui an, după eșecul primei lansări de anul trecut, când racheta a fost pierdută la doar câteva secunde după pornirea motoarelor. Cu atât mai mult cu cât în urmă cu câteva zile compania Northrop Grumman a anunțat că va colabora cu Firefly Aerospace pentru realizarea de noi motoare ce urmează să fie folosite de racheta Antares în misiuni de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale (între noi fie vorba, nu cred că ar mira pe nimeni dacă Northrop Grumman ar absorbi compania Firefly Aerospace în viitorul apropiat).

Spre finalul anului (deși nu aș paria că nu se amână pentru anul viitor) ar trebui să vedem și prima lansare a rachetei Vulcan, succesoarea rachetelor Atlas V, Delta IV și Delta IV Heavy. Aceasta este operată de compania United Launch Alliance, un joint-venture al Boeing și Lockheed Martin, și urmează să concureze cu Falcon 9 și Falcon Heavy. Vulcan urmează să fie propulsată de două motoare BE-4, alimentate cu metan și produse de compania Blue Origin și tocmai întârzierea finalizării acestor motoare a dus la amânarea debutului rachetei, care ar fi trebuit să zboare deja, conform planificării inițiale.

Nu doar programul Artemis și activitatea de la Boca Chica vor face din restul anului 2022 unul extrem de interesant din punctul de vedere al activităților spațiale în general și al lansărilor orbitale în special, ci și noile companii private din China care testează noi lansatoare orbitale, rachete printate 3D lansate din Statele Unite și chiar viitoarele misiuni ale Vega-C, prima rachetă la care România a avut o contribuție esențială, recunoscută de ESA. Anul trecut am văzut un total de 134 de lansări orbitale reușite și deja în 2022 am ajuns la 98 de lansări reușite (doar în 4 august, într-un interval mai mic de 20 de ore, am avut parte de 5 lansări, un nou record). Priviți cerul, se întâmplă lucruri interesante acolo sus.