Sari direct la conținut

Numarul apelurilor si a mesajelor scrise in reteaua Cosmote a crescut semnificativ

HotNews.ro

Utilizatorii Cosmote au efectuat zeci de milioane de apeluri in perioada sarbatorilor, traficul de voce crescand cu circa 260% de Craciun (24–26 decembrie 2007) si cu peste 270% de Anul Nou (31 decembrie 2007–1 ianuarie 2008), fata de perioada similara din 2006, potrivit unui comunicat de presa al companiei. In privinta mesajelor scrise (SMS-uri), numarul acestora a crescut cu 419% de Craciun si cu 354% de Anul Nou comparativ cu volumul inregistrat in operioada similara din 2006.

Cresterea s-a datorat si majorarii bazei de clienti ai operatorului de telefonie mobila, al carei nivel aproape s-a triplat, depasind la finele anului trecut trei milioane de utilizatori. La sfarsitul anului trecut, Cosmote detinea circa 14% din piata de telefonie mobila din Romania, nivel atins in numai doi ani de la inceperea operatiunilor in Romania, fiind operatorul cu cea mai dinamica evolutie de pe piata de telefonie mobila din Romania. De la inceperea operatiunilor in Romania, Cosmote a investit pe aceasta piata peste 450 milioane de euro.

Pe piata locala de telefonie mobila mai activeaza Orange cu peste 9,3 milioane de clienti, Vodafone cu peste 8,5 milioane de clienti si Telemobil, operatorul serviciului Zapp, cu peste 500.000 de abonati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro