Sari direct la conținut

Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale a scazut cu aproape 17% in prima jumatate a lui 2010

HotNews.ro

In primele sase luni din acest an s-au eliberat peste 19.000 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (cladiri cu una sau mai multe locuinte), in scadere cu 16,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat joi Institutul National de Statistica (INS). In luna iunie din acest an, numarul de autorizatii acordate pentru construirea de cladiri rezidentiale a crescut cu 14,6% fata de luna anterioara a acestui an insa a scazut cu 4,2% fata de luna similara a anului trecut.

In primul semestru din acest an s-au eliberat 19.827 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 16,9% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Cele mai semnificative scaderi s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-872 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (-805 autorizatii), Nord-Vest (-784 autorizatii) si Sud-Est (-665 autorizatii). Crestere a numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale s-a inregistrat in regiunea de dezvoltare Vest (+73 autorizatii).

Doar in luna iunie a acestui an, au fost eliberate 4549 autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale, din care 62,5% sunt pentru zona rurala. Comparativ cu luna mai din acest an, numarul de autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale a crescut in iunie cu 14,6%. Cresterea s-a manifestat in toate regiunile de dezvoltare astfel: Nord-Est (+128 autorizatii), Vest (+115 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (+104 autorizatii) si Sud-Muntenia (+101 autorizatii).

Comparativ cu luna iunie a anului trecut, numarul de autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale din luna iunie a acestui an a scazut cu 4,2%. Cele mai mari scaderi s-au inregistrat in regiunea Nord-Vest (-168 autorizatii), in timp ce numarul de autorizatii acordate a crescut cel mai mult in regiunea de dezvoltare Vest (+148 autorizatii).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro