Numărul companiilor intrate în insolvență s-a redus cu un sfert anul acesta
Numărul companiilor intrate în insolvenţă s-a redus cu 24,4% în primele 11 luni ale anului faţă de perioada similară din 2018, la un total de 5.830 firme, potrivit celor mai recente date publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Mediafax.
În luna noiembrie au intrat în insolvenţă 660 de companii.
Raportat la regiunile ţării, cele mai mari scăderi înregistrate în perioada ianuarie – noiembrie au fost în judeţele Vaslui (-59%), Buzău (-53%), Sălaj şi Sibiu (52% fiecare).
În acelaşi timp, numărul de insolvenţe a crescut în Dâmboviţa (4,4%), Argeş (3%), Covasna (2,2%), iar în Hunedoara a stagnat.
Numeric, cele mai multe insolvenţe au fost înregistrate în primele 11 luni ale anului în Bucureşti (1.059), urmat de Bihor (486) şi Timiş (313).
În 2018, peste 8.300 de companii au intrat în insolvenţă, în scădere cu 8,77% faţă de anul 2017.