Numărul de tranzacții cu o valoare de peste 40 milioane de euro a crescut în primul semestrul din 2024 față de perioada similară a anului trecut
Din cele 115 tranzacții anunțate pe piața locală de fuziuni și achiziții în prima jumătate a acestui an, 20 au depășit valoarea de 40 milioane de euro, față de 15 astfel de tranzacții în aceeași perioadă a anului trecut. Deși numărul total de tranzacții anunțate a scăzut cu 8% an/an, ponderea tranzacțiilor mari a crescut. Astfel, dacă în prima jumătate a anului 2023 valoarea medie a unei tranzacții anunțate era de 17 milioane de euro (excluzând mega tranzacția prin care operațiunile Enel România au fost preluate de PPC), în primul semestru al acestui an valoarea medie a crescut la 23 de milioane de euro. Acest lucru se datorează pe de o parte dimensiunii mai mari a companiilor țintă, iar pe de altă parte creșterii evaluărilor pe fondul stabilității macroeconomice și îmbunătățirii sentimentului economic. Analiza exclude tranzacțiile încheiate pe Bursa de Valori București (de tipul IPO-uri, SPO-uri, răscumpărări sau deal-uri bilaterale cu acțiuni listate).
În lipsa unui megadeal precum tranzacția cu Enel din prima jumătate a anului trecut care a propulsat piața la 3,4 miliarde euro în termeni de tranzacții anunțate, valoarea totală a pieței de fuziuni și achiziții de la începutul anului curent a scăzut la 2,6 miliarde de euro. Izolând însă impactul acestui mega deal, piața locală a înregistrat o creștere anuală totală de 24%, de la 2,1 miliarde euro la 2,6 miliarde de euro.
La nivel de structură, piața a rămas dinamică în sectoarele de energie, real estate și industrie, acestea generând împreună 47% din numărul total al tranzacțiilor anunțate de la începutul anului. În energie, sectorul producătorilor de electricitate din surse regenerabile, atât operaționali, cât și în diverse stadii de dezvoltare, a rămas de mare interes pentru investitori, valoarea medie a tranzacțiilor crescând 3,8 ori an/an (excluzând Enel), până la 34 milioane euro. Industria și sectorul real estate au rămas de asemenea interesante pentru investitori, fiecare cu câte 16 tranzacții de tip M&A anunțate, la valori medii de 20, respectiv 27 milioane euro/tranzacție.
Citește continuarea articolului pe blogul PwC România
Articol semnat de George Ureche, Partener PwC România
Articol susținut de PwC România