Numarul masinilor noi vandute in Bulgaria in iulie a scazut cu 52,4% fata de 2008
Numarul masinilor, camioanelor si autobuzelor noi vandute in Bulgaria in luna iulie a acestui an a scazut cu 52,4% fata de aceeasi luna a anului 2008, transmite Novinite.
Potrivit statisticilor publicate de Sindicatul Importatorilor de masini, numarul masinilor noi vandute in iulie a fost de 2.524. In luna similara din 2008, dealerii vandusera 5.306 de masini noi.
In primele sapte luni din 2009, in Bulgaria s-au vandut 17.376 de masini, camioane si autobuze noi, comparativ cu cele 35.495 de masini noi vandute in perioada ianuarie-iulie 2008, ceea ce reprezinta un declin de 51,05%.
Toyota continua sa fie cea mai populara marca comercializata in Bulgaria. De la inceputul anului s-au vandut 1.815 masini Toyota, pe locul doi fiind Volkswagen (1.674 unitati), Peugeot (1.477 masini) si Opel (1.475 masini).
Cele mai multe camioane au fost vandute de Mercedes (234 de unitati), Iveco (156) si Man (78).