Sari direct la conținut

Nume sonore la seria de concerte Jazz Nouveau 2018

webPR.ro
Jojo Mayer & Nerve, Foto: Hotnews
Jojo Mayer & Nerve, Foto: Hotnews

Dupa un 2017 plin de concerte memorabile, seria Jazz Nouveau 2018 din Control Club continua cu nume importante ale jazz-ului contemporan: Jojo Mayer/Nerve, Oregon, Bugge Wesseltoft & Christian Prommer, Mary Halvorson’s-Code Girl, Kneebody, Alaska Snack Time, Malox, Kuhn Fu vor concerta in Bucuresti in prima parte a anului.

Jazz Nouveau debuteaza cu trupa israeliana Alaska Snack Time, care va concerta luni, 29 ianuarie pentru prima data in Romania.

Cei patru tineri muzicieni din Tel Aviv aduc pe scena un sound extrem de modern, compozitiile lor nonconformiste surprinzand prin creativitatea cu care exploreaza muzica electronica, ritmurile africane, hip hop-ul si bineinteles, jazz-ul. Alaska Snack Time promit publicului din Control Club un show dinamic si fara compromisuri.

Pe 12 februarie, o noua premiera in tara noastra, trupa americana Kneebody. Activi din 2001, Kneebody este o prezenta aparte in peisajul muzical. Nu intalnesti la tot pasul o trupa in care fiecare membru este lider, o trupa ce si-a dezvoltat un sistem muzical inedit care permite fiecarui instrumentist sa schimbe instant tempo-ul, gama sau stilul. Comparati cu Radiohead pentru peisajul sonor intens, cu Queens of The Stone Age pentru energia debordanta sau cu Brad Mehldau pentru profunzimea armonica si libertatea improvizatorica, Kneebody este un grup ce nu trebuie ratat live.

Tot in februarie, pe 26 este randul unui grup tanar si avangardist, plin de o energie nebuna. Malox vin din Israel si au deja trei albume. Muzica lor versatila cu influente punk, klezmer, rock , polka sau jazz, virtuozitatea instrumentistilor si dansul neobosit ce se incinge la concerte fac din Malox un grup de care publicul se indragosteste la prima intalnire.

Pe 12 martie la Jazz Nouveau concerteaza celebrul grup Oregon. Cu 30 de albume in discografie, putem spune ca muzicienii americani si-au pus amprenta definitiv in istoria jazz-ului mondial.

Cu siguranta cel mai cunoscut membru al grupului format in 1970 este Ralph Towner, chitaristul si liderul Oregon, considerat de comunitatea muzicala un adevarat vizionar. Lista colaborarilor sale este plina de nume cunoscute: Jan Garbarek, Keith Jarret, Gary Burton sau John Abercrombie.

Oregon, adica Ralph Towner (chitara), Paul McCandless (oboi), saxofon, Paolino Dalla Porta (contrabas), Mark Walker (tobe, percutii) isi vor prezenta in Control Club cel mai recent disc. Lantern, editat in 2017 este un album rafinat si poetic al unei trupe care nu a incetat nici o clipa sa experimenteze. Fie ca vorbim de jazz sau world music, new age sau muzica clasica, Oregon, (aceasta mica orchestra, cum o alinta Ralph Towner) si-a rasfatat mereu publicul.

Pe 19 martie va concerta in premiera in Romania Mary Halvorson’s-Code Girl. Originara din Statele Unite, chitarista Mary Halvorson este considerata de unii critici cea mai putin previzibila improvizatoare. Viitorul chitarei in jazz incepe cu ea, spun altii. Cu 30 de albume la activ si colaborari cu Marc Ribot sau Trevor Dunn nu avem multe motive sa ne indoim de aceste concluzii.

Surprizele placute nu se opresc insa aici. Quintetul instrumentistei mai are un membru deja celebru, trompetistul american Ambrose Akinmusire. Cooptat de Steve Coleman intr-un turneu european pe cand avea doar 19 ani, castigator al Thelonius Monk International Jazz Competition, Akinmusire este un intrumentist a carui prezenta in grupul lui Mary Halvorson constituie un eveniment in sine.

Pe 30 aprilie, chiar de Ziua Internationala a Jazz-ului concerteaza un grup foarte asteptat in Bucuresti, Jojo Mayer/Nerve.

Considerat unul dintre cei mai inovatori bateristi din lume, elvetianul mutat in New York este faimos pentru integrarea in jazz a influentelor drum and bass sau jungle. Tehnica sa ce a influentat o generatie intreaga de instrumentisti i-a adus in 2014 includerea de catre Modern Drummer Magazines pe lista 50 Greatest Drummers of All Time.

La varsta de 18 ani, Jojo Mayer canta deja cu legendele jazz-ului Dizzy Gillespie si Nina Simone, iar in 1997 forma grupul Nerve, un grup care reexamineaza relatia dintre creativitatea umana si tehnologia digitala, punand bazele unei noi forme de expresie muzicala, unica astazi in lume.

Pe 7 mai, o alta premiera soseste din Olanda, grupul Kuhn Fu. Cu un chitarist neamt, un basist turc, un clarinetist israelian si un baterist englez, muzica Kuhn Fu are tot ce-i trebuie pentru o experienta live spectaculoasa: groove, umor, virtuozitate, plus un mix irezistibil de jazz, punk, psihedelic rock, muzica clasica sau blues.

Pe 21 mai, ne revedem in Control cu reputatul pianist norvegian Bugge Wesseltoft, de data aceasta alaturi de bateristul american Christian Prommer. Pe de o parte il avem pe Bugge Wesseltoft, cu o muzica plina de lirism inspirata de Bill Evans sau Herbie Hancock, dar si de melancolia scandinava, de cealalta avem energia si groove-ul unui baterist, dj si producator de anvergura, Christian Prommer.

Considerat un pianist de exceptie inca din anii 90, Bugge Wesseltoft a colaborat cu nume ca Jan Garbarek, Sidsel Endresen, Terje Rypdal sau Dhafer Youssef.

Christian Prommer are o experienta de douazeci de ani ca producator si instrumentist, perioada in care si-a pus talentul in slujba multor proiecte de succes din muzica electronica. Dintre ele amintim Flash, Truby Trio, Voom Voom sau Dj Hell.

Un concert care va va deschide urechile, va incalzi inimile si va va face sa dansati!

Concertele au loc la ora 20:00 in clubul Control. Accesul publicului se face de la ora 19:30.

Biletele costa intre 35 si 50 de lei si se gasesc online pe www.eventbook.ro

Video

Detalii pe paginile de Facebook Control Club si Jazz Nouveau.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, care isi propune sa aduca in atentia publicului bucurestean artisti locali si internationali aflati din punct de vedere stilistic la confluenta dintre jazz si alte genuri muzicale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro