Sari direct la conținut

Numirea lui Jerome Olive ca sef al Dacia a fost aprobata de Adunarea Generala

HotNews.ro

Numirea lui Jerome Olive in functia de sef al Dacia si director general al Grupului Renault in Romania a fost aprobata joi de Adunarea Generala, au confirmat reprezentantii companiei. Dacia a fost condusa in ultimii sase ani de Francois Fourmont, care insa la sfarsitul anului se pensioneaza. Olive isi va prelua noile atributii la 1 ianuarie.

Jerome Olive s-a nascut pe 8 decembrie 1957 si a obtinut diploma de inginer a Institutului Catolic de Arte si Meserii (ICAM) in anul 1980.

Cariera sa la Renault a inceput in 1982, la uzina de la Sandouville. In cadrul proiectelor R25 si R21, Jerome Olive a ocupat diferite posturi in domeniul fiabilizarii proceselor de fabricatie si de mentenanta.

In 1985 a preluat functia de responsabil investitii si mentenanta la SBFM (Societe Bretonne de Fonderie et Mecanique), apoi pe cea de Director de productie. In 1996, in calitate de sef al Departamentului de Caroserie, se ocupa de lansarea in fabricatie a modelului Scenic 1 la uzina Renault din Douai.

In 1999, devine director adjunct responsabil cu fabricatia, preluand conducerea uzinei la inceputul anului 2004.

Francois Fourmont are 60 de ani si conduce Dacia din 2003. In mandatul sau compania a cunoscut cea mai importanta ascensiune din istoria sa, ajungand sa trimita la export peste 80% din productie, Germania fiind cea mai mare piata pentru Dacia anul acesta, cu vanzari superioare Romaniei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro